Închide Close

Autori

Daniel Cristea-Enache

Daniel Cristea-Enache

DANIEL CRISTEA-ENACHE este critic şi istoric literar, conferenţiar la Literele bucureştene, consilier editorial la Polirom şi cronicar la Observator Cultural. A debutat cu Concert de deschidere în 2001 (Premiul de Debut al României literare; Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul „Titu Maiorescu“ al Academiei Române), şi-a luat doctoratul cu viaţa şi opera lui Ion D. Sîrbu (Un om din Est; Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), a dialogat cu scriitori (Sertarul Scriitorului Român, Literatura de azi), a realizat volume de convorbiri cu Ileana Mălăncioiu şi Octavian Paler, a scris un eseu despre poezia lui Nichita Stănescu (Lyrica magna) şi a făcut în Cinematograful gol „reportaj intim“, cu formula lui Radu Cosaşu. A mai publicat două volume de cronică literară şi ar vrea să dea o Istorie a literaturii române.

De acest autor

Evenimente

18 februarie 2025, Editura Humanitas

Doina Ruști, lansare la Brașov

15 februarie 2025, Editura Humanitas Fiction

Alex Schulman la București

14 februarie 2025, Editura Humanitas

Ioana Nicolaie la Câmpina

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia