DANIEL MORAR (n. 1966, Luduş) este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Între 1990, anul absolvirii, şi 1992 lucrează ca procuror stagiar la Procuratura Locală din Târgu-Mureş. În 1992 promovează examenul de capacitate al procurorilor stagiari, clasându-se al treilea din patruzeci şi şapte de participanţi, şi este repartizat la Procuratura Locală din Cluj-Napoca, unde rămâne până în 1994. În perioada 1994-1997 este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, iar din 1997 până în 1998, procuror la Secţia de urmărire penală de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Între 1 ianuarie 1999 şi 25 iulie 2002 este procurorşef la Secţia de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În această perioadă este delegat la Secţia de anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru finalizarea anchetelor în dosarele Gabriel Bivolaru şi Viorel Burzo. În 2002 obţine diploma „Meritul judiciar" clasa a IV-a pentru rezultate profesionale meritorii. Între 26 iulie 2002 şi 12 august 2005 continuă să lucreze ca procuror la Secţia de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Prin Decretul 849 din 11 august 2005, este numit, cu începere din 12 august 2005, în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În octombrie 2012 îşi încheie mandatul la DNA şi este numit cu titlu interimar la şefia Parchetului General.