Închide Close

Autori

Edgar-Allan Poe

Edgar-Allan Poe

Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 - 7 octombrie 1849), scriitor american, poet, romancier, nuvelist şi critic literar, creator al genului de scurte povestiri şi precursor al literaturii moderne de ficţiune ştiinţifico-fantastică. A dus o viaţă de boem şi a sfârşit tragic în mizerie şi alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenţei sale s-au născut multe dintre creaţiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieţi halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică şi teorie literară, făcând dovada unei forţe de creaţie extraordinară.
Născut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinţi la vârsta de 3 ani şi este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) şi în Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale şi înglodat în datorii, în urma unei vieţi extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatăl său adoptiv. Poe încearcă să facă o carieră militară, dar este exclus din academia militară din West Point pentru acte deliberate de indisciplină. În această perioadă publică fără prea mult succes primele sale poezii. În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea "Manuscris găsit într-o sticlă" (A MS. Found in a Bottle), câştigând concursul organizat de revista Saturday Visitor din Baltimore. Se stabileşte în Baltimore, după ce se căsătorise în 1836 cu verişoara lui, Virginia Clemm. Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul după scurt timp datorită exceselor sale alcoolice. Apariţia nuvelei "Povestea lui Arthur Gordon Pym" (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atenţia publicului şi a criticilor, Poe devine editor asistent la revista Burton's Gentlemen's Magazine, trece după un an la revista Graham's Magazine, unde publică numeroase articole, povestiri şi eseuri, aducându-i reputaţia unui critic competent şi sever. În 1839 apare în două volume un ciclu de nuvele "Povestiri ale Grotescului şi Arabescului" (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fără succes material. În ianuarie 1845 publică în revista Evening Mirror celebrul său poem "Corbul" (The Raven), care a provocat o adevărată senzaţie. Îmbolnăvirea şi moartea soţiei sale Virginia în 1847 îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existenţă tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică şi spirituală. După o dispariţie de câteva zile, în ziua de 3 octombrie 1849 este găsit căzut pe un trotoar în oraşul Baltimore, în stare de confuzie mintală provocată de alcool şi droguri. Moare în spital patru zile mai târziu, la 7 octombrie 1849. Cu unele excepţii, creaţia lirică a lui Elgar Allan Poe este umbrită de măiestria povestirilor sale, care l-au consacrat în literatura universală. Totuşi poeme ca "Annabel Lee", "Corbul" sau "Ulalume" îl impun şi ca unul din marii lirici ai lumii, făcut cunoscut publicului european în special prin traducerile în franceză ale lui Baudelaire şi Mallarmé. Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeţii Dan Botta şi Emil Gulian. În poemele lui Poe sunt remarcabile metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinaţia de pasiune şi raţiune, frumuseţea sonoră realizată prin rime neaşteptate şi disonanţe. De aceea nu numai simbolismul, dar şi mişcările artistice ulterioare au recunoscut în Poe un predecesor. Mărturia cea mai complexă a poziţiei prioritare în declanşarea curentelor de înnoire a literaturii o constituie proza lui Edgar Poe. Povestirile sale "Aventurile lui Gordon Pym" (The Narrative of Athur Gordon Pym), "Prăbuşirea casei Usher" (The Fall of the House of Usher), "Cărăbuşul de aur" (The Gold Bug), "Pisica neagră" (The Black Cat), "Butelia de Amontillado"" (The Cask of Amontillado) sunt câteva din povestirile lui Edgar Allan Poe care au forţat frontierele imaginarului, îmbinând teritoriile vieţii şi ale morţii într-o sinteză halucinantă, o viziune ce dă valoare simbolică unor proiecţii maladive ale lumii reale. Miscarea literară Junimea condusă de Titu Maiorescu îi descopera prozele, este tradus din limba franceză, în care fusese tradus de poetul Charles Baudelaire de Veronica Micle, Mihai Eminescu sau Ion Luca Caragiale si aceasta descoperire are un impact deosebit asupra apariţiei literaturii noastre fantastice.  

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia