Închide Close
Prabusirea Casei Usher

Editura Humanitas Multimedia

Edgar Allan Poe, Prabusirea Casei Usher

Din categoriile literatură

În colecția Audiofiction

"Prăbuşirea Casei Usher este povestea unei existenţe tragice, găsită dincolo de graniţele normalităţii, surprinsă într-o ciudată şi tristă însingurare, supusă alienaţiei. O operă fantastică, dacă nu fantasmagorică. Ai grijă de tine, ascultătorule, nu o asculta seara târziu, pentru că toată noaptea nu vei mai închide un ochi... "

"Pentru a lectura o povestire ar trebui sa uiti putin ca esti actor, pentru ca trebuie sa fii un foarte bun cititor, nu un foarte bun actor. Trebuie sa exprimi cu o maxima fidelitate ideile autorului, sa-i fii lui foarte fidel, sa ai o lectura simpla, concentrata si teribil de descifrata, adica sa patrunzi toate sensurile, toate nuantele autorului. (...) Am fost foarte emotionat la intalnirea cu o povestire atat de formidabila, de o incarcatura tragica, fantastica." (George Motoi)

„Inegalabilă prin atmosfera castelană decadent-lugubră, prin sugestia subteranului, a claustrării şi damnării, prin misterul maladiv al celor doi gemeni spectrali, dar şi prin eleganţa întunecată a limbajului - nu ascultaţi acest audiobook noaptea! -, capodopera lui E.A. Poe a inspirat, printre altele, cea mai misterioasă proză din literatura română. Frumuseţea stilistică a inclasabilului text «Veghea lui Roderick Usher» scris de poetul Ion Barbu, fan declarat al lui E.A. Poe, este egalată doar de perfectul ei ermetism." (Marius Chivu)

Prăbuşirea Casei Usher este una dintre cele mai ecranizate bucăţi literare - în orice caz cea care a tentat cel mai mult cineaştii - dintre toate povestirile lui Poe... Există cel puţin o duzină de ecranizări, cea mai impresionantă rămînînd cea mai veche (din 1928), cea a francezului Jean Epstein, scenarizată de regizor împreună cu Luis Buñuel şi filmată de un operator pe nume Georges Lucas (!). Cinefilii români au putut-o (re)vedea în 2008, la Festivalul Transilvania, într-o proiecţie în aer liber cu acompaniamentul live al ansamblului Einuiea (filmul fiind, desigur, mut). La drept vorbind, atmosfera povestirii se pretează cel mai bine unei versiuni mut-expresioniste, alb-negru, cu puţinele dialoguri ilustrate prin inserturi. În acelaşi an (unul extrem de fertil pentru capodopere, atunci realizîndu-se cîteva titluri care au marcat o dată în istoria cinematografului - cum ar fi Vîntul lui Sjostrom, Patimile Ioanei d'Arc al lui Dreyer şi Cîinele andaluz al lui Buñuel şi Dali), americanii Watson & Webber încercau o versiune la fel de expresionistă, dar scurtă, fără inserturi şi plasată în anii ‘20, ce poate fi văzută pe YouTube.În 1949 un regizor uitat (a făcut doar trei filme), britanic cu nume rusesc (Ivan Barnett), a realizat - se pare - cea mai fidelă adaptare a povestirii lui Poe (pe care a şi produs-o).Americanul Roger Corman avea să înceapă - la rîndul său - mai multe ecranizări după texte de Poe, printre care aceasta (prima, din 1960), cu inegalabilul Vincent Price în rolul lui Roderick Usher. Filmul (în culori) a fost un succes de public şi de critică, relansînd - practic - carierele amîndurora şi consacrîndu-l pe Corman ca un maestru absolut al filmului de groază.Între mai multe versiuni pentru televiziune şi altele pentru marele ecran (cea mai recentă datînd din 2008) se detaşează singura animaţie de pînă acum, datorată marelui cineast ceh Jan Svankmajer. Datează din 1980, durează numai 15 minute şi este rodul întîlnirii pe masa de disecţie numită ecran a imaginaţiei gotice a lui Poe şi a celei suprarealiste a lui Svankmajer." (Alex. Leo Şerban)

Prabushirea Casei Usher (asculta un fragment)

Despre Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 - 7 octombrie 1849), scriitor american, poet, romancier, nuvelist şi critic literar, creator al genului de scurte povestiri şi precursor al literaturii moderne de ficţiune ştiinţifico-fantastică. A dus o viaţă de boem şi a sfârşit tragic în mizerie şi alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenţei sale s-au născut multe dintre creaţiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieţi halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică şi teorie literară, făcând dovada unei forţe de creaţie extraordinară. Născut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinţi la vârsta de 3 ani şi este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) şi în Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale şi înglodat în datorii, în urma unei vieţi extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatăl său adoptiv. Poe încearcă să facă o carieră militară, dar este exclus din academia militară din West Point pentru acte deliberate de indisciplină. În această perioadă publică fără prea mult succes primele sale poezii. În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea "Manuscris găsit într-o sticlă" (A MS. Found in a Bottle), câştigând concursul organizat de revista Saturday Visitor din Baltimore. Se stabileşte în Baltimore, după ce se căsătorise în 1836 cu verişoara lui, Virginia Clemm. Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul după scurt timp datorită exceselor sale alcoolice. Apariţia nuvelei "Povestea lui Arthur Gordon Pym" (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atenţia publicului şi a criticilor, Poe devine editor asistent la revista Burton's Gentlemen's Magazine, trece după un an la revista Graham's Magazine, unde publică numeroase articole, povestiri şi eseuri, aducându-i reputaţia unui critic competent şi sever. În 1839 apare în două volume un ciclu de nuvele "Povestiri ale Grotescului şi Arabescului" (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fără succes material. În ianuarie 1845 publică în revista Evening Mirror celebrul său poem "Corbul" (The Raven), care a provocat o adevărată senzaţie. Îmbolnăvirea şi moartea soţiei sale Virginia în 1847 îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existenţă tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică şi spirituală. După o dispariţie de câteva zile, în ziua de 3 octombrie 1849 este găsit căzut pe un trotoar în oraşul Baltimore, în stare de confuzie mintală provocată de alcool şi droguri. Moare în spital patru zile mai târziu, la 7 octombrie 1849. Cu unele excepţii, creaţia lirică a lui Elgar Allan Poe este umbrită de măiestria povestirilor sale, care l-au consacrat în literatura universală. Totuşi poeme ca "Annabel Lee", "Corbul" sau "Ulalume" îl impun şi ca unul din marii lirici ai lumii, făcut cunoscut publicului european în special prin traducerile în franceză ale lui Baudelaire şi Mallarmé. Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeţii Dan Botta şi Emil Gulian. În poemele lui Poe sunt remarcabile metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinaţia de pasiune şi raţiune, frumuseţea sonoră realizată prin rime neaşteptate şi disonanţe. De aceea nu numai simbolismul, dar şi mişcările artistice ulterioare au recunoscut în Poe un predecesor. Mărturia cea mai complexă a poziţiei prioritare în declanşarea curentelor de înnoire a literaturii o constituie proza lui Edgar Poe. Povestirile sale "Aventurile lui Gordon Pym" (The Narrative of Athur Gordon Pym), "Prăbuşirea casei Usher" (The Fall of the House of Usher), "Cărăbuşul de aur" (The Gold Bug), "Pisica neagră" (The Black Cat), "Butelia de Amontillado"" (The Cask of Amontillado) sunt câteva din povestirile lui Edgar Allan Poe care au forţat frontierele imaginarului, îmbinând teritoriile vieţii şi ale morţii într-o sinteză halucinantă, o viziune ce dă valoare simbolică unor proiecţii maladive ale lumii reale. Miscarea literară Junimea condusă de Titu Maiorescu îi descopera prozele, este tradus din limba franceză, în care fusese tradus de poetul Charles Baudelaire de Veronica Micle, Mihai Eminescu sau Ion Luca Caragiale si aceasta descoperire are un impact deosebit asupra apariţiei literaturii noastre fantastice.  

Recenzii

"Cel mai proaspat audiobook, Prabusirea Casei Usher, splendid citit de domnul George Motoi (o lectura de altfel pe masura traducerii unui mare poet al nostru, Ion Vinea), este un text fundamental, in masura in care toate filmele horror pe care noi le vedem astazi, toate se trag din imaginatia acestui scriitor american care a scris nenumarate proze scurte horror. El de fapt a inventat acest gen, daca vreti. Nu exista nici o metafora, nici un truc, nici un efect care te poate speria si care iti poate produce fiori in arta de astazi care sa nu se regaseasca sau care sa nu porneasca intr-un fel sau altul de la Edgar Allan Poe.
E un moment intr-un anume punct al nuvelei in care va asigur ca o sa tresariti, pentru ca este extrem de intens si pentru ca domnul Motoi a stiut cum sa nuanteze si sa puna accentul." Marius Chivu, cu ocazia lansarii audiobookului in cadrul campaniei Audiobookurie la tine-n companie

Trivia


* Poe este unul dintre primii scriitori americani ai secolului 19 care a devenit mai popular în Europa decât în Statele Unite. Succesul lui imediat este pus şi pe seama traducerilor făcute de Baudelaire.
* În România, textele lui Edgar Allan Poe au devenit cunoscute datorită Junimii conduse de Titu Maiorescu, fiind tradus, din limba franceză, de mari nume ale literaturii române, ca Mihai Eminescu, I.L. Caragiale sau Alexandru Macedonski.

 

 

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Prabusirea Casei Usher
  • An apariție: 2009
  • Ediție: Editia I
  • Format: CD Audio
  • ISBN: 978-973-1709-93-2
  • Colecție: Audiofiction
  • Domeniu: literatură
  • CD-uri: 1
  • Autor: Edgar Allan Poe
  • Voce: George Motoi

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente