Ernst Cassirer (18741945) s-a nascut la Breslau, in Germania (atazi Wroclaw, Polonia), intr-o familie de evrei instariti. A inceput prin a studia dreptul la Universitatea din Berlin (1892), dar s-a reorientat catre literatura si filozofie, urmand si cursuri de istorie, filologie si stiinte la universitatile din Leipzig, Heidelberg si Munchen. Din 1896 a fost unul din studentii lui Herman Cohen la Universitatea din Marburg, la scoala neokantiana al carei exponent de seama a devenit mai tarziu. In 1899 a obtinut doctoratul, iar in 1906 un post de Privatdozent la Berlin. Reputatia lui a crescut constant: in 1914 a primit Medalia Kuno Fischer a Academiei din Heidelberg pentru lucrarea Das Erkenntnisproblem. Dupa razboi a ocupat un post de profesor titular la proaspat infiintata Universitate din Hamburg. Anii de profesorat la Hamburg au marcat trecerea lui Cassirer de la marile teorii ale filozofiei (concretizate in monumentala Das Erkenntnisproblem in der Philosophie und Wissenschaft der neueren Zeit, 3 vol., 19061920 si Substanzbegriff und Funktionsbegriff, 1910) la limba, mituri, arta si cultura. Opera lui principala in aceasta directie, Philosophie der symbolischen Formen, a fost publicata in trei volume: Die Sprache (Zur Phanomenologie der sprachlichen Form) in 1923, Das mythische Denken in 1925 si Phanomenologie der Erkenntnis in 1929. In Filozofia formelor simbolice Cassirer a aplicat principiile gandirii kantiene in directia elaborarii unei teorii a culturii prin care afirma ca limba, miturile, religia, arta, stiinta sunt forme simbolice, de unde si conceptul de om ca animal simbolic. In ciuda climatului politic nefavorabil, Cassirer a fost ales rector al Universitatii din Hamburg in 1929 primul evreu promovat in aceasta functie intr-o universitate germana. Dupa venirea nazistilor la putere, a plecat in Anglia, unde a predat doi ani la Oxford, apoi a acceptat un post la Universitatea din Goteborg (Suedia). In 1935 a primit cetatenia suedeza. Ocuparea Frantei l-a obligat sa se stabileasca in SUA, unde a petrecut un an la Yale ca visiting professor, apoi a tinut cursuri la Columbia University si la University of California din Los Angeles. S-a stins din viata in aprilie 1945.