Închide Close

Autori

Gary Shteyngart

Gary Shteyngart

Gary Shteyngart s-a nascut in 1972, la Leningrad, iar primii sapte ani de viata si i-a petrecut intr-un apartament cu vedere spre o statuie monumentala a lui Lenin. In 1979 parintii sai (tatal -- inginer la o fabrica de aparate foto, mama -- pianista) hotarasc sa emigreze in Statele Unite, profitand de relaxarea politicii sovietice fata de cetatenii evrei. Familia Shteyngart se instaleaza la New York, intr-un apartament fara televizor, fapt care ii permite lui Gary, dupa cum singur recunoaste mai tar-ziu, sa descopere marea literatura rusa. Urmeaza cursurile Oberlin College din Ohio, unde obtine o diploma in studii politice, apoi se inscrie la Hunter College, New York, unde absolva cursuri de creative writing. Debuteaza in 2003 cu The Russian Debutante Handbook, un roman satiric despre viata unui emigrant care penduleaza intre suburbiile newyorkeze si mafia rusa. Cartea este intampinata cu entuziasm de critica si de public si este distinsa cu Stephen Crane Award for First Fiction si National Jewish Book Award for Fiction. Anul 2006 confirma talentul lui Gary Shteyngart. Scriitorul publica Absurdistan, roman care va fi nominalizat de New York Times Book Review printre cele mai bune zece carti ale anului. In 2007, prestigioasa revista Granta il include pe Shteyngart pe lista celor mai buni tineri prozatori americani, alaturi de alti douazeci de scriitori, printre care Nicole Krauss si Jonathan Safran Foer. In prezent Gary Shteyngart traieste in New York si preda creative writing la Columbia University si Princeton.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia