Închide Close

Autori

Katia Mrowiec

Katia Mrowiec

KATIA MROWIEC este originară din Polonia. Este mamă a patru băieţi. A colaborat, ca jurnalistă, la reviste cu tematică religioasă. Face parte din frăţia Sfântului Marcu, al cărei scop este să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu conform tradiţiei evreieşti. În această carte, a formulat răspunsurile despre evrei, cu ajutorul preţios al lui Alexis Blum, mare rabin al sinagogii din Neuilly-sur-Seine.

De acest autor

Evenimente

18 februarie 2025, Editura Humanitas

Doina Ruști, lansare la Brașov

15 februarie 2025, Editura Humanitas Fiction

Alex Schulman la București

14 februarie 2025, Editura Humanitas

Ioana Nicolaie la Câmpina

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia