Închide Close

Autori

Marius Barnard

Marius Barnard

MARIUS BARNARD (n. 1927), celebru chirurg cardiac sud-african, a crescut în Beaufort West şi a absolvit Facultatea de Medicină la University of Cape Town în 1950. A lucrat nouă ani ca medic generalist în Rhodesia de Sud, apoi s-a specializat în domeniul chirurgiei cardiace. Ca membru al echipei coordonate de fratele său, Christiaan Barnard, care a efectuat primul transplant uman de inimă (în 1967, la Groote Schuur Hospital, Africa de Sud), a devenit unul dintre pionierii chirurgiei inimii. A fost de asemenea membru al parlamentului (1980–1989) din partea Partidului Progresist Federal, unul dintre puţinele partide care s-au opus apartheidului, iar în ultimii treizeci de ani a promovat asigurarea de boală gravă – invenţia sa – în Africa de Sud şi în străinătate. Marius Barnard a primit numeroase premii şi distincţii pentru contribuţiile sale la dezvoltarea medicinei şi a fost votat în topul celor mai influenţi 25 de oameni din domeniul asigurărilor de sănătate şi protecţiei sociale. A scris două cărţi: Defining Moments (2011), tradusă la Editura Humanitas, şi I Hate My Prostate (2012), publicată ca parte a campaniei „Blue Bow Tie", în care detaliază lupta sa cu cancerul de prostată şi atrage atenţia asupra acestei boli. Locuieşte în Hermanus (Western Cape, Africa de Sud) împreună cu soţia sa, Inez, şi are trei copii, nouă nepoţi şi patru strănepoţi.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia