Născută în jurul anului 1860, în Ulster, Irlanda, MAUDE REA PARKINSON a făcut studii în ţara natală şi în Germania, la Magdeburg. A călătorit mult prin Europa, lucrând ca guvernantă în familia unui ofiţer superior din Viena, unde a auzit vorbindu-se pentru prima oară despre România, tărâmul ce părea să îmbine farmecul Orientului şi confortul Occidentului. În 1889 s-a stabilit la Bucureşti, ca profesoară de limbi străine, rămânând aici următorii douăzeci şi doi de ani, devenind o apropiată a multora dintre familiile din înalta societate a Capitalei. O găsim, de pildă, în preajma familiei lui Take Ionescu, căruia, odată ajuns ministru al Instrucţiunii, îi sugerează, bazându-se pe experienţa ei în şcolile româneşti, câteva idei de reforme de care acesta se pare că ar fi ţinut seama. Marele Război a obligat-o să se întoarcă în Irlanda natală, unde începe să-şi aştearnă pe hârtie amintirile, cartea Twenty Years in Roumania, singura ei încercare memorialistică, publicată în 1921, fiind deopotrivă răspunsul său la ospitalitatea românilor şi la curiozitatea britanicilor faţă de „nefericita şi brava" aliată de la Răsărit. Autoarea s-a stins din viaţă în 1938, la Kent and Sussex Hospital din Tunbridge Wells, Kent.