Mihai Dimitrie Sturdza

MIHAI DIMITRIE STURDZA s-a născut în 1934, la Bucureşti, într-o familie boierească veche şi importantă, care, numai în viaţa politică, a dat doi domni în Moldova, Ioan Sandu Sturdza şi Mihail Sturdza, şi un prim-ministru, D.A. Sturdza. Copilăria şi-a petrecut-o la Iaşi, până în vara anului 1944, când familia s-a refugiat la Bucureşti. Liceul l-a făcut la „Dimitrie Cantemir“. În 1952, în loc să meargă la universitate, a fost aruncat în închisoare, dimpreună cu mai mulţi tineri purtători ai unor nume la fel de ilustre, pentru omisiune de denunţ şi atitudine duşmănoasă faţă de regimul de democraţie populară. A primit trei ani de pedeapsă administrativă, adică a fost condamnat fără a fi judecat. Din fericire nu i-a executat pe toţi, fiindcă în 1954 a fost eliberat, după ce a trecut pe la Jilava, prin lagărul de triere de la Ghencea şi prin lagărele de muncă forţată de la Bicaz şi Oneşti. A studiat italiana la Facultatea de Filologie din Bucureşti, deşi, datorită pasiunii sale pentru genealogie, şi-ar fi dorit să urmeze istoria. A absolvit în 1959, dar licenţa a avut dreptul să o susţină doar în 1960. A primit repartiţie, ca învăţător, la şcoala din comuna Merenii de Jos (astăzi în judeţul Teleorman), unde a funcţionat numai un an, reuşind apoi să ocupe un post de traducător de documentaţie tehnică la un institut de cercetare din Bucureşti. În paralel a întreprins cercetări de istorie modernă, pe care le-a continuat şi în perioada şederii în Franţa, unde s-a stabilit în 1964. La Paris, între 1968 şi 1985, a lucrat la Departamentul de schimburi culturale cu străinătatea al ministerului francez de externe, fiind şi intrepretul oficial al preşedinţilor Franţei Charles de Gaulle şi Valéry Giscard d’Estaing. Şi-a completat studiile obţinând o diplomă a Institutului de Ştiinţe Politice din Paris. Între 1986 şi 1995 a fost redactor politic la Departamentul român de la Institutul de Cercetări al postului de radio Europa Liberă din München. În România a revenit în 1991. A publicat numeroase articole în presa culturală şi ştiinţifică din ţară şi din străinătate, iar reputaţia de genealogist şi-a câştigat-o cu volumul de 668 de pagini in-quarto Dictionnaire historique et généalogique des grandes familles de Grèce, d’Albanie et de Constantinople, publicat la Paris în două ediţii, în 1983 şi în 1999, care a fost premiat de Academia Internaţională de Heraldică şi Genealogie. În ţară a publicat şi alte lucrări, dar cele mai importante sunt cele trei volume din Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică (Editura Simetria, 2004; 2011; 2014), al căror coordonator şi autor principal este.