Mircea I. Manolescu

A fost, inainte si mai presus de toate, avocat. A profesat avocatura incepand din 10 noiembrie 1928, la cateva luni dupa luarea licentei in drept, si pana cand s-a stins din viata, la 24 martie 1983. A debutat ca avocat la Braila, dar s-a transferat in scurt timp la Bucuresti, fiind unul dintre maestrii Baroului Ilfov, iar apoi ai Colegiului din Bucuresti. A avut o vocatie iesita din comun pentru avocatura, pe care a practicat-o cu stralucire, pasiune si daruire si, ceea ce este mai rar intr-o profesie atît de absorbanta ca aceasta, teoretizandu-i „statutul“, studiindu-i, in scrierile, prelegerile si conferintele sale, arta pe care se intemeiaza. Acestei arte, pe care a situat-o alaturi de arta legiuitorului, a judecatorului, a notarului si a administratorului, i-a dedicat un ciclu de prelegeri intitulat tocmai Arta avocatului, precum si capitole importante din alte doua lucrari: Teoria si practica dreptului si Stiinta dreptului si artele juridice. Vocatia pentru avocatura i-a fost recunoscuta, admirativ, dintru inceput de mari maestri ai barei romanesti interbelice, ca H. Aznavorian si I. Vasilescu-Valjan. „Am cunoscut debuturile lui profesionale, – marturiseste H. Aznavorian intr-un articol publicat in Informatorul juridic din 1 februarie 1947 – a pledat alaturi de mine, la inceputul carierei sale de avocat, un proces extrem de delicat. Din materia conflictelor de drept interprovincial. Nu stiam ce sa admir mai mult la acest tanar debutant: metoda de distribuire a materiei de pledat, preciziunea vocabularului juridic sau eruditia informatiilor de drept international.“