Nicu Negrici

NICOLAE (NICU) NEGRICI se naște în 1909, în satul de olari Buda, comuna Ocnele Mari, jud. Vâlcea, din părinți țărani. Urmează Liceul de băieți „Al. Lahovari“ din Râmnicu Vâlcea, unde excelează la desen și limba română. În 1928 dă examen – şi reuşeşte – la Facultatea de Litere din București, pe care, îmbolnăvindu‑se de plămâni, e nevoit s‑o părăsească după doi ani. În 1932 intră (primul) la Academia Militară din București, apoi face Școala de Ofițeri de Infanterie de la Sibiu, după a cărei absolvire este repartizat la Bolgrad, în Basarabia. Luptă în al Doilea Război Mondial (1941–1944) atât în campania din est, cât și în cea din vest, fiind grav rănit în Transilvania de Nord, la Oarba de Mureș. Întors din război, cu gradul de căpitan, acasă, la familia din Râmnicu Vâlcea, este mutat după o vreme la Caracal, ca simplu ofițer cu atribuții în administrație, iar în 1952 este dat afară din armată. E nevoit să se specializeze în construcții și lucrează la Agevacoop din Râmnicu Vâlcea. Abia după 1989 i se recunosc meritele în război și decorațiile primite pe front și capătă o pensie militară acceptabilă; de asemenea, i se decernează majoritatea marilor distincţii ale României, inclusiv Ordinul Național „Steaua României“. Moare în 1995 la București.