Închide Close

Autori

Patrick Leigh Fermor

Patrick Leigh Fermor

Sir PATRICK LEIGH FERMOR (11 februarie 1915–10 iunie 2011) este cel mai apreciat autor britanic de memorii de călătorie din secolul XX. S-a născut la Londra, dar a fost crescut de o familie din Northamptonshire, cunoscându-şi părinţii, care au plecat în India la scurt timp după naşterea sa, abia la vârsta de patru ani. Deşi era un elev de o inteligenţă sclipitoare, la optsprezece ani spiritul său nonconformist i-a adus exmatricularea de la King’s School, Canterbury, astfel că a continuat să înveţe pe cont propriu, citind literatură şi studiind operele autorilor antici şi istoria. Pe 8 decembrie 1933 a pornit într-o călătorie la pas prin Europa, de la De Hoek, Olanda, cu destinaţia Constantinopol, aventură pe care a povestit-o mai târziu într-o trilogie considerată capodopera sa. După ce a ajuns la Constantinopol, a continuat să călătorească prin Grecia, unde a luat parte la campania forţelor regaliste împotriva loviturii de stat din martie 1935. Tot în Grecia a cunoscut-o pe Bălaşa Cantacuzino, împreună cu care a locuit o vreme la Atena şi apoi la Băleni, Galaţi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat în Grecia continentală şi în Creta. A primit Ordinul pentru Distincţie în Serviciu şi Ordinul de Excelenţă al Imperiului Britanic. Şi-a publicat prima carte, The Traveller’s Tree, în 1950. Au urmat A Time to Keep Silence (1957), Mani. Travels in the Southern Peloponnese (1958) şi Roumeli. Travels in Norhern Greece (1966). În 1968 s-a căsătorit cu Joan Elizabeth Rayner, împreună cu care a locuit în Kardamyli (lângă Kalamáta) şi în Gloucestershire (Marea Britanie). În 1977, respectiv 1986, publică relatările primelor două părţi ale călătoriei de la optsprezece ani: A Time of Gifts. On Foot to Constantinople: From the Hook of Holland to the Middle Danube (Vremea darurilor. La pas spre Constantinopol: de la De Hoek, Olanda, până la Dunărea de mijloc) şi Between the Woods and the Water. On Foot to Constantinople: The Middle Danube to the Iron Gates (Între păduri şi ape. La pas spre Constantinopol: de la Dunărea de mijloc până la Porţile de Fier). Cea de-a treia parte a călătoriei este relatată într-un manuscris publicat abia postum, autorul nereuşind să termine în timpul vieţii revizia lui: The Broken Road. From the Iron Gates to Mount Athos (Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos – în pregătire la Editura Humanitas). Apreciate pentru erudiţie şi pentru stilistica desăvârşită, cărţile sale se bucură de un mare succes şi au primit numeroase distincţii literare, iar în 2004 autorului i-a fost atribuit titlul de cavaler al Regatului Unit. Patrick Leigh Fermor este atât de iubit, încât în 2014 scriitorul şi jurnalistul Nick Hunt a făcut o călătorie de şapte luni pe urmele lui, descrisă în cartea sa de debut, Walking the Woods and the Water. In Patrick Leigh Fermor’s footsteps from the Hook of Holland to the Golden Horn.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia