Închide Close

Autori

Polly Samson

Polly Samson

POLLY SAMSON s-a născut în 1962, la Londra. Pasionată de scris și poezie din copilărie, a intrat în lumea editorială londoneză la optsprezece ani. Primul ei roman, Out of the Picture (2000), a fost finalist la Author’s Club Award. Multe dintre povestirile sale, inclusiv cele din primul volum de proză scurtă, Lying in Bed (1999), au fost citite la BBC Radio 4. Un al doilea volum de povestiri, Perfect Lives (2010), a fost BBC Book at Bedtime și Cartea anului în Sunday Times, The Observer, Metro, Spectator, The Telegraph și Evening Standard. Cel de-al doilea roman, Bunătatea (The Kindness, 2015; Humanitas Fiction, 2023), a fost Cartea anului în The Times și The Observer, iar Un teatru pentru visători (A Theatre for Dreamers, 2020; Humanitas Fiction, 2022) a ajuns pe poziția a doua pe lista de bestselleruri a publicației Sunday Times și a fost Cartea anului în The Times, Sunday Times, The Telegraph, Daily Mail și Spectator. Polly Samson a scris introduceri, inclusiv la un volum cu primele povestiri ale lui Daphne du Maurier, The Doll, ediția 2011, și a făcut parte din juriul Costa Novel Prize și Book of the Year. A semnat și versuri pentru compoziții muzicale, acestea apărând pe patru albume care au ajuns pe prima poziție a clasamentelor, printre care The Division Bell al trupei Pink Floyd și On An Island, albumul lui David Gilmour, soțul său. A lucrat şi ca jurnalistă, scriind vreme de doi ani editoriale pentru Sunday Times. În 2021 a semnat introduceri la noi ediții ale memoriilor lui Charmian Clift – Peel Me A Lotus și Mermaid Singing –, precum și la Three Summers, cartea scriitoarei clasice din Grecia Margarita Liberaki. Polly Samson a fost aleasă fellow de Royal Society of Literature în 2018.

 

Fotografia autoarei © Harry Borden

De acest autor

Bunătatea

Polly Samson, Bunătatea

CumpărăPreț 45.00 RON

Un teatru pentru visători

Polly Samson, Un teatru pentru visători

CumpărăPreț 49.90 RON

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia