PRIYA PARMAR s-a născut în 1974, tatăl său fiind indian, iar mama americancă din California. A absolvit Mount Holyoke College, în Massachusetts, unde a studiat cu poetul Iosif Brodski. A mers pentru un an la Oxford University, pentru a se înscrie în cele din urmă la University of Edinburgh, unde a obținut un masterat și ulterior un doctorat în literatură engleză și teatru. A fost editor freelancer și a debutat în 2011 cu romanul Exit the Actress, despre Nell Gwyn, actriță din perioada Restaurației și amanta regelui Carol al II-lea al Angliei. A doua ei carte, Vanessa și sora ei (Vanessa and Her Sister, 2014; Humanitas Fiction, 2017), care creionează magistral începuturile Grupului Bloomsbury și relația dintre Virginia Woolf și sora ei, Vanessa Bell, a devenit imediat bestseller. Priya Parmar trăiește în Hawaii și la Londra.