Miercuri, 18 ianuarie, ora 19.00, Editura Humanitas Fiction vă așteaptă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38) la o dezbatere dedicată lui Thomas Mann, unul din cei mai importanți scriitori ai secolului XX lea, prilejuită de apariția romanului Magicianul de Colm Tóibín – bestseller Gaudeamus 2022, în traducerea lui Mihnea Gafița.
Participă: E.S. Dl. Paul McGarry, Ambasadorul Irlandei la București, Ioana Pârvulescu, scriitoare, Vlad Zografi, scriitor și editor, și Alina Pavelescu, istoric. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.
Accesul în librărie este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.