Închide Close
Contrabasul

Editura Humanitas Multimedia

Patrick Süskind, Contrabasul

Din categoriile dramaturgie

În colecția Colectia de teatru

 

Contrabasul, piesa de teatru care marcheaza debutul scriitorului Patrick Süskind este construita in jurul unui singur personaj - un contrabasist. Tradusa in peste douazeci de limbi, piesa este un monolog in care sunt prezentate cu mult umor si ironie consideratiile subiective referitoare la universul muzicii clasice ale unui interpret aparent plictisit de meseria lui si usor ametit de bere.

Frustrarile, neimplinirile, visurile si dorintele sale intime sunt treptat dezvaluite prin intermediul obiectului neinsufletit care il insoteste si il vegheaza pretutindeni - contrabasul, instrumentul muzical pe care il iubeste si il uraste deopotriva. Sentimentele sale antinomice se rasfrang nu doar asupra contrabasului, ci si asupra compozitorilor cunoscuti, a femeii iubite si chiar a lui insusi, simtindu-se cand ax central al orchestrei filarmonicii nationale, cand simplu functionar lipsit de talent. In oricare dintre situatii, umorul subtil al personajului, dublat de interpretarea remarcabila a maestrului Radu Beligan, transforma ascultatorul intr-un partener de dialog, transpus pe scena imaginara, langa contrabas.

Premiera spectacolului "Contrabasul" a avut loc pe scena Teatrului National din Bucuresti in anul 1987, in regia lui Grigore Gonta, avandu-l in rolul principal pe Radu Beligan (one-man-show).

 

 

(asculta un fragment)

 

Despre Patrick Süskind

PATRICK SÜSKIND s-a născut pe 26 martie 1949 la Ambach, în Bavaria. Între 1968 și 1974 studiază istoria, mai întâi la München, apoi la Aix-en-Provence, în sudul Franței, unde adună informații despre vechile tehnici de extragere și conservare a esențelor florale, material pe care îl va prelucra în romanul Parfumul (Das Parfum; Humanitas Fiction, 2012). De la apariția sa, în 1985, cartea a fost tradusă în 47 de limbi, impunându-l pe Süskind printre cei mai cunoscuți scriitori ai zilelor noastre. Succesul autorului începe însă cu patru ani mai devreme, odată cu piesa într-un act Contrabasul, monologul unui muzician paranoic, care în Germania, numai în sezonul teatral 1984–1985, are peste 500 de reprezentații. Süskind publică în 1987 romanul Porumbelul (Die Taube), adaptat mai târziu pentru scenă, urmat de volumele de proză Die Geschichte von Herrn Sommer (Povestea domnului Sommer, 1991) și Drei Geschichten und eine Betrachtung (Trei povestiri și o reflecție, 1996) și de eseul Despre iubire și moarte (Über Liebe und Tod, 2005; Humanitas, 2015). În ciuda faimei, Süskind alege să rămână în umbră: respinge câteva premii literare, refuză să participe la emisiunile de televiziune și nu dă interviuri. A scris scenarii pentru televiziune, scenariul filmului Rossini, regizat în 1997 de Helmut Dietl, și a colaborat la ecranizarea romanului Parfumul (2006), în regia lui Tom Tykwer, avându-i în distribuție pe Ben Whishaw și Dustin Hoffman.

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Contrabasul
  • An apariție: 2008
  • Ediție: I
  • ISBN: 978-973-1709-65-9
  • Preț: 30 lei
  • Colecție: Colectia de teatru
  • Domeniu: dramaturgie
  • Autor: Patrick Süskind
  • Voce: Radu Beligan

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente