Închide Close

Autori

Patrick Süskind

Patrick Süskind

PATRICK SÜSKIND s-a născut pe 26 martie 1949 la Ambach, în Bavaria. Între 1968 și 1974 studiază istoria, mai întâi la München, apoi la Aix-en-Provence, în sudul Franței, unde adună informații despre vechile tehnici de extragere și conservare a esențelor florale, material pe care îl va prelucra în romanul Parfumul (Das Parfum; Humanitas Fiction, 2012). De la apariția sa, în 1985, cartea a fost tradusă în 47 de limbi, impunându-l pe Süskind printre cei mai cunoscuți scriitori ai zilelor noastre. Succesul autorului începe însă cu patru ani mai devreme, odată cu piesa într-un act Contrabasul, monologul unui muzician paranoic, care în Germania, numai în sezonul teatral 1984–1985, are peste 500 de reprezentații. Süskind publică în 1987 romanul Porumbelul (Die Taube), adaptat mai târziu pentru scenă, urmat de volumele de proză Die Geschichte von Herrn Sommer (Povestea domnului Sommer, 1991) și Drei Geschichten und eine Betrachtung (Trei povestiri și o reflecție, 1996) și de eseul Despre iubire și moarte (Über Liebe und Tod, 2005; Humanitas, 2015). În ciuda faimei, Süskind alege să rămână în umbră: respinge câteva premii literare, refuză să participe la emisiunile de televiziune și nu dă interviuri. A scris scenarii pentru televiziune, scenariul filmului Rossini, regizat în 1997 de Helmut Dietl, și a colaborat la ecranizarea romanului Parfumul (2006), în regia lui Tom Tykwer, avându-i în distribuție pe Ben Whishaw și Dustin Hoffman.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia