Florin Manolescu, Caragiale si Caragiale

E Anul Caragiale: 150 de ani de cand nepotul placintarului se nastea in comuna Haimanale, si 90 de ani de cand mostenitorul Momuloaiei murea, in exil voluntar, la Berlin. In inghesuiala comemorarilor, ni s-a parut ca cel mai frumos omagiu pe care i l-am putea aduce ar fi sa publicam o carte despre el si epoca lui. Nu insa orice fel de carte, ci una pe care Nenea lancu insusi s-o fi citit cu sufletul la gura si, de ce nu, cu zambetul pe buze. Cartea lui Florin Manolescu, aparuta intr-o prima editie acum aproape douazeci de ani si epuizata in timp record, raspunde, credem, de minune acestui deziderat. Caci nu e putin lucru – si-ar putea spune eroul ei, cintind-o – sa cuprinzi in trei sute de pagini opera unui autor impatimit de piste false, cu scrieri in genuri atat de diverse precum poemul de ampla respiratie, comedia suculenta, proza scurta sau simpla notita de jurnal. Dupa cum nu e chiar la indemana sa dai seama de gustul si moravurile unei intregi epoci, mai ales cand e vorba de epoca moderna in care traim cu totii de mai bine de un secol. In lipsa lui Caragiale, atat de prezent printre noi totusi, ii ramane desigur cititorului sa spuna daca alegerea noastra a fost buna.