Închide Close
Cultura e civiltà italiana

Editura Humanitas

Oana Boşca-Mălin, Cultura e civiltà italiana

Dalla Preistoria all'Antichità

Din categoriile istorie

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB

O lucrare amplă, minuțios documentată, rezultatul firesc al experienței de predare a autoarei care de peste zece ani le deslușește studenților Departamentului de Limbi Romanice al Universității din București tainele culturii și civilizației italiene. Volumul de față este primul dintr-o serie de patru care vor compune vastul tablou al unei mari culturi. Urmează să apară un volum dedicat Evului Mediu și Renașterii, unul dedicat epocii moderne și unul dedicat epocii contemporane.

Despre Oana Boşca-Mălin

OANA BOŞCA-MĂLIN (n. 1977) este lector la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti, unde predă cultură şi civilizaţie italiană şi cursuri opţionale de literatură şi cinematografie şi despre literatura migraţiei. De asemenea, predă un curs de literatură şi cinematografie italiană la programul de masterat „Societate, multimedia, spectacol“ din cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii. A obţinut în 2010 doctoratul cu teza Spectacularizarea prozei italiene. Tendinţe actuale în raport cu cititorii, lumea editorială şi manifestările celebrative. În 2012 i s-a decernat Premiul Naţional „Marian Papahagi“ pentru contribuţia la dezvoltarea italienisticii. A fost bursier „Vasile Pârvan“ la Roma în perioada 2002–2004, iar ulterior a făcut diferite stagii la Fundaţia Bellonci, care organizează prestigiosul premiu literar Strega. A participat constant, în ultimii 15 ani, la conferinţe internaţionale pe teme de literatură contemporană şi de cultură italiană clasică şi contemporană (la Roma, Torino, Lisabona, Varşovia, Cracovia, Pecs, Banja Luka etc.). A publicat traduceri din scriitori italieni de secol XX (Italo Calvino cu trei titluri, Melania Mazzucco, Erri De Luca, Pier Paolo Pasolini, Camillo Boito etc.), dar şi din alte epoci (o antologie în două volume dedicată comediei Renaşterii, publicată în Colecţia „Biblioteca Italiană“ la Editura Humanitas), iar acum are în pregătire volumul Mici opere morale de Giacomo Leopardi, în aceeaşi colecţie.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cultura e civiltà italiana (vol. I)
  • Subtitlu: Dalla Preistoria all'Antichità
  • An apariție: 2016
  • Format: EPUB
  • ISBN: 978-973-50-5341-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Oana Boşca-Mălin

Noi apariții

Author Spotlight

Oliver Sacks

pagina autorului

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact