Închide Close

Editura Humanitas

Robert Adam, Două veacuri de populism românesc

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

„Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“ — VALDIMIR TISMĂNEANU

 

„Cartea aceasta este prima analiză a populismului, care pornește de la Tudor Vladimirescu și urmărește – cu mijloacele științei politice – evoluția politicii moderne de la noi. Construcția metodologică e riguroasă, iar scriitura – alertă. Citindu-l pe Robert Adam, îți dai seama că populismul românesc e o maladie care nu trece niciodată.“ — CRISTIAN PREDA

Despre Robert Adam

ROBERT ADAM s-a născut la 18 aprilie 1976, la București. Este doctor al Universităţii Libere din Bruxelles (ULB), cu o teză despre național-populism. A fost bursier în Franța la Școala Normală Superioară, Sorbona şi Sciences Po. Este colaborator științific al ULB. Domeniile sale de cercetare cuprind populismul și naționalismul în Europa, sociologia și istoria sportului, relațiile culturale externe ale UE. Ca jurnalist, a colaborat cu ziare, reviste și radiouri din România și Franța. A tradus cărți din franceză și engleză. Are o vastă experiență în diplomația culturală (manager de comunicare al primei echipe a rețelei institutelor culturale europene – EUNIC, director al ICR Bruxelles, președinte al EUNIC Bruxelles) la Paris și Bruxelles. A fost inițiatorul unor mari proiecte de dialog intercultural (Europalia România), curator al unor expoziții internaționale, membru în juriul unor festivaluri, coordonator de proiecte culturale în Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, România, Republica Moldova. A contribuit la volumele colective Politique et société dans la Roumanie contemporaine (coordonatoare Odette Tomescu-Hatto și Alexandra Ionescu, 2004) și Revoluția din depărtare (coordonator Cristina Hermeziu, 2011). Conferențiază pe tema populismului european în Franța (Paris, Strasbourg).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Două veacuri de populism românesc
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 296
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6273-6
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Robert Adam

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact