Închide Close
Mers de voie

Editura Humanitas

Dan C. Mihăilescu, Mers de voie

Cronici literare

„Bine v-am regăsit, prieten cititor, și sinceră mulțumire dacă v-ați hotărât să ridicați această carte în biblioteca de acasă.

După cinci decenii de recenzită contra timp și pe spații tipografice drastic îngrădite, îmi făgăduisem un interval de viață în care să-mi îngădui câteva texte scrise în mers de voie și pe spații nelimitate. De câțiva ani încoace, viitorul are pentru mine doar o perspectivă lunară, trăiesc, adică, până la fiecare zi de 20 a lunii, când trebuie să-mi trimit articolul pentru «feuda» mea (cum îi zice prietenul Mircea Mihăieș) de la revista Orizont din Timișoara.

Ei bine, singurele pagini scrise în mers de voie, adică păcălindu-mi adicțiile prin tândălire hedonistă, au rămas primul și ultimul text din cele cuprinse aici. Tot scriind nesățios și cu nemăsură, am căzut iarăși în dependența de claustrofilie și «deadline» și m-am obrăznicit să croiesc sumarul în pasul ștrengarului. În plus, tot scriind pentru Orizont, am încheiat încă o carte pentru anul acesta și am împins-o către 2026. Îi sunt recunos­cător proniei că-n locul viitorului lunar mi-a dăruit o perspectivă anuală. Iar domniei voastre îi doresc vrednicie, rodnicie și bucurie.“ — DAN C. MIHĂILESCU

Despre Dan C. Mihăilescu

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A publicat volume de eseuri despre Eminescu, Caragiale, Cioran, Blaga, generaţia ’27, literatura română în postceauşism ş.a. A făcut gazetărie aproape patruzeci de ani, a fost cercetător ştiinţific, a condus reviste, a semnat traduceri, prefeţe, ediţii etc. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. A publicat volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012), Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012), Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013), Castelul, biblioteca, puşcăria (Humanitas, 2013), Despre nerăbdarea de a fi răbdător (dialog epistolar cu Ciprian Măceșaru; Humanitas, 2014), „Ce-mi puteți face, dacă vă iubesc!?“ (Humanitas, 2015), Plăceri vinovate și datorii împlinite (Humanitas, 2018), Podul cu vechituri (Humanitas, 2019), Arest livresc la domiciliu (Humanitas, 2023).

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact