Închide Close
Imaginea interzisa

Editura Humanitas

Alain Besançon, Imaginea interzisa

Din categoriile eseistică

În colecția Istoria ideilor

Iconoclasmul inseamna pentru Alain Besancon mai mult decat un simplu curent al teologiei bizantine, el reprezinta o tema recurenta in cultura europeana. Primul ciclu iconoclast, cel vechi, cuprinde filozofia greaca, de la presocratici la Platon si Aristotel, interpretarile diferite date de catre evrei, musulmani si primii crestini interdictului biblic de a reprezenta divinitatea, scrierile Parintilor Bisericii si disputa bizantina purtata in jurul imaginii divinului. Al doilea ciclu, modern, debuteaza cu Calvin si jansenistii, parasind apoi teritoriul teologiei pentru a trece – prin Pascal, Kant si Hegel – in reflectia filozofica si apoi in doctrina violent iconoclasta a picturii abstracte, profesata de un Kandinsky sau Malevici. Intreaga istorie a esteticii apare astfel, in viziunea autorului, ca o nesfarsita disputa privitoare la precaritatea imaginii in raport cu cuvantul, avand drept temei ideea rupturii radicale dintre transcendenta si manifestarile sale. O disputa pe care doua milenii de pictura europeana, prezenta in fundalul cartii, incearca s-o transeze, consolidand un statut mereu incert, mereu contestat, ce n-a impiedicat totusi aparitia atator capodopere. traducere de Mona Antohi
Despre Alain Besançon

ALAIN BESANÇON (1932–2023) a absolvit Institutul de Studii Politice din Paris în 1952; a fost doctor în istorie (1957) şi în litere (1977). A fost cercetător la CNRS (1959–1963), apoi profesor la École des Hautes Études en Sciences Sociales (1963–1992). A desfăşurat numeroase stagii ca cercetător şi a fost visiting professor la instituţii aca demice de prestigiu: Columbia University, Rochester University, Wilson Center, Stanford University, Academia de Ştiinţe a URSS. Discipol al lui Raymond Aron, Alain Besançon a fost unul dintre cei mai proeminenţi specialişti în istoria rusă şi sovietică. Numeroasele sale lucrări ştiinţifice au fost publicate în reviste precum: Daedalus, Journal of Contemporary History, Encounter, Survey Commentary, Policy Review, Annales, Contrepoint, Commentaires, Archivio di Filosofia, Revista de Occidente. A fost tradus târziu în ţările Europei de Est, dar a avut mereu o intensă circulaţie clandestină, în special în Polonia şi URSS. Academia Franceză l-a distins cu Marele Premiu pentru Eseu şi Premiul pentru Istorie.

Opere: Le tsarévitch immolé (1967, 1991), Entretiens sur le Grand siècle russe et ses prolongements (în colaborare cu Wladimir Weidlé şi alţii, 1971), Histoire et expérience du moi (1971), Éducation et société en Russie (1974), L'Histoire psychanalytique, une anthologie (1974), Court traité de soviétologie à l'usage des autorités civiles, militaires et religieuses (1976), Les Origines intellectuelles du léninisme (1977, 1986; trad. rom. Humanitas, 1993, 2007), La Confusion des langues (1978; trad. rom. Humanitas, 1992), Présent soviétique et passé russe (1980, 1986), Anatomie d'un spectre (1981; trad. rom. Humanitas, 1992), La Falsification du bien. Soloviev et Orwell (1985), Une génération (1987), Vendredis (1990), L'Image interdite: une histoire intellectuelle de l'iconoclasme (1994; trad. rom. Humanitas, 1996), Trois tentations dans l'Église (1996; trad. rom. Humanitas, 2001), Le Malheur du siècle (1998; trad. rom. Humanitas, 1999, 2007), Émile et les menteurs (2008), Cinq Personnages en quête d'amour. Amour et religion (2010), Sainte Russie (2012; trad. rom. Humanitas, 2013, 2022). Le Protestantisme américain (2013).

 

Fotografia autorului © Agence Opale/Alamy Stock Photo

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Imaginea interzisa
  • An apariție: 1996
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 416
  • Format: 15x22,5 cm
  • ISBN: 973-28-0628-1
  • ISBN-10: 973-28-0628-1
  • Colecție: Istoria ideilor
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Alain Besançon

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact