Închide Close

Editura Humanitas

Vlad Zografi, Infinitul dinăuntru

Şase povestiri despre om, societate şi istorie

În colecția în afara colecţiilor

„Ce anume, exact, e această carte mi-e foarte greu să spun. Ea constă din şase capitole, pe care sunt tentat să le numesc povestiri, iar fiecare povestire porneşte de la o întrebare, o problemă pe care vrea s-o lămurească. Toate cele şase puncte de pornire, precum şi drumul urmat de povestiri, ţin de teatru şi literatură, dar miza întrebărilor depăşeşte aceste domenii, vizează un grad mai mare de generalitate: omul, societatea, istoria. S-ar putea înţelege de-aici că aveţi în faţă o carte cu pretenţii filozofice, dar o asemenea afirmaţie mi se pare excesivă -autorul este pur şi simplu scriitor de piese de teatru, fără vreo pregătire filozofică sistematică. Apoi, problemele ridicate de povestiri îşi au rădăcinile în frământări pragmatic-concrete legate de punerea în scenă şi de literatură. Se întâmplă însă că asemenea detalii tehnice ascund mai mult decât ni se pare la prima vedere şi ne conduc treptat în direcţii nebănuite. Într-un fel, această carte e pariul că din materia teatrului şi a literaturii se poate obţine o construcţie, dacă nu impecabil articulată, măcar deschisă către speculaţii coerente.“ (Vlad ZOGRAFI)

  Viorica Răduţă, „Despre Infinitul dinăuntru (Viaţa Românească, iunie 2013)

Despre Vlad Zografi

VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Infinitul dinăuntru
  • Subtitlu: Şase povestiri despre om, societate şi istorie
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 204
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3762-8
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Vlad Zografi

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact