Închide Close

Editura Humanitas

Yasunari Kawabata, Jurnal de la şaisprezece ani. Adolescentul

Jurnal de la şaisprezece ani şi Adolescentul sunt două dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice ale lui Yasunari Kawabata. Fie că e vorba de agonia bunicului, evocată deopotrivă cu compasiune şi exasperare, fie că e rememorată iubirea interzisă, platonică pentru un coleg de liceu, regăsim în aceste pagini câteva dintre temele care l-au urmărit pe Kawabata de-a lungul vieţii: sentimentul pierderii ireversibile a celor dragi, singurătatea, dificultatea de a surprinde adevărurile ultime, fragilitatea dragostei.

„Ceea ce mi s-a părut cel mai straniu când am descoperit jurnalul a fost faptul că nu-mi aminteam deloc de viaţa de zi cu zi povestită aici. Dacă nici eu nu-mi amintesc de zilele astea, oare unde s-or fi dus? Unde-or fi dispărut? M-am uitat în urmă după amintirile vechi şi m-am gândit la ce pierd oamenii odată cu trecutul lor. Şi acum mi se pare straniu faptul că am trăit zilele astea şi nu-mi amintesc de ele – prima dintre problemele pe care le prezintă Jurnalul. Chiar dacă nu-mi aduc aminte de zilele astea, nu-mi vine să cred că pur şi simplu au dispărut, ori s-au pierdut undeva în trecut. Dar Jurnalul nu este o lucrare despre memorie sau lipsa ei. Nu e nici un comentariu asupra semnificaţiei timpului şi a vieţii. Am certitudinea, însă, că pentru mine este un punct de reper, un indiciu.“ (Yasunari KAWABATA)

 

  George Cușnarencu, „Jurnal de adolescent“ (Magazin, februarie 2015)

Despre Yasunari Kawabata

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018, 2024), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.

Recenzii

„Kawabata dorea cu patimă puritatea; personajele sale trăiesc această contradicţie.“ (The Boston Globe)

Kawabata foloseşte mecanisme din îndelungata tradiţie poetică a literaturii japoneze clasice ca să creeze în proza modernă remarcabilele sale efecte: juxtapunerea de imagini peste imagini pentru a deschide adâncurile de simţire ascunse sub o placidă realitate de suprafaţă.“ (The Washington Post)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Jurnal de la şaisprezece ani. Adolescentul
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 196
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4652-1
  • Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Yasunari Kawabata
  • Traducere şi note: Cornelia Daniela Lupşă

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact