Închide Close

Editura Humanitas

Martin Wehrle, Lucrez într-o casă de nebuni

Despre aşa-zisa normalitate a muncii la birou

În colecția Spaţii publice

Lucrez într-o casă de nebuni – o carte-remediu pentru balamucul din birouri şi firme

Punctualitate, corectitudine, calitate, eficienţă. Sunt cuvinte care alcătuiesc nimbul de glorie al firmelor germane. Că realitatea a început să se îndepărteze tot mai mult de acest mit ne demonstrează prin cele mai concrete exemple Martin Wehrle. Multe firme şi concerne s-au transformat din rotative bine puse la punct în „ospicii", în care novicii ocupă fotolii de şefi, şedinţele se transformă în lupte pentru putere, din ce în ce mai multe activităţi poartă pecetea birocraţiei şi a lipsei de sens, spre disperarea angajaţilor stresaţi, neputincioşi şi demoralizaţi. Lucrezi şi tu într-o „casă de nebuni"? Citind cartea, îţi vei da seama ca nu eşti singur şi că balamucul are leac! (Dani ROCKHOFF)

„Când am ajuns dimineaţa în firmă, nu ne-a venit să credem: pe fiecare birou se afla câte un cadou frumos ambalat. Se vedea că era o carte. Angajaţii au citit întâi felicitarea de Crăciun: «Ce pot şoarecii noi putem şi mai bine -să ne schimbăm! Ne doresc tuturor un an financiar bun, iar vouă, o petrecere frumoasă de Crăciun!» Cadoul era un fel de ABC al managementului: Strategia şoarecilor pentru manageri. Lectura asta avea cam tot atâta în comun cu realitatea ca un pom cu un pomanagiu.“

Despre Martin Wehrle

MARTIN WEHRLE s-a născut în 1970 la Löffingen, Breisgau-Hochschwarzwald, în sudul Germaniei. A lucrat în etajele superioare ale unui concern german, apoi ca business coach liber-profesionist. În prezent, conduce Academia de Consiliere Profesională din Hamburg, ţine prelegeri de profil şi este autorul a numeroase cărţi şi articole. Din 2010, semnează comentariul săptămânal pe teme de orientare profesională în Die Zeit. Printre cărţile sale de succes se numără: Geheime Tricks für mehr Gehalt (Ponturi pentru un salariu mai mare, Econ, 2003), Die Geheimnisse der Chefs (Secretele şefilor, Hoffmann & Campe, 2004), Der Feind in meinem Büro (Duşmanul din biroul meu, Econ, 2005), Professor Untat (Profesorul Nefapta, coautor Uwe Kamenz, Ullstein, 2007), Am liebsten hasse ich Kollegen (Mai bine îmi urăsc colegii, Knaur, 2010), Die 100 besten Coaching-Übungen (100 din cele mai bune exerciţii de coaching, ManagerSeminare, 2010), Ich arbeite immer noch in einem Irrenhaus. Neue Geschichten aus dem Büroalltag (Încă lucrez într-o casă de nebuni. Poveşti noi din viaţa zilnică de la birou, Econ, 2012).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Lucrez într-o casă de nebuni
  • Subtitlu: Despre aşa-zisa normalitate a muncii la birou
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 272
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3863-2
  • Colecție: Spaţii publice
  • Autor: Martin Wehrle
  • Cuvânt înainte: Dani Rockhoff
  • Traducere: Andreea Puşcariu, Anca David Titorov

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact