Teologul si filozoful german RUDOLF OTTO s-a nascut la Peine (landul Hanovra, astazi Saxonia Inferioara) in 1869. Si-a facut studiile teologice la Erlangen si Gottingen, fiind atras indeosebi de gandirea lui Albrecht Ritschl si a lui Friedrich Schleiermacher. In 1904 a fost numit Privatdozent, iar apoi, in 1907, a devenit profesor la Gottingen. Este epoca in care a inceput sa-si elaboreze propria conceptie despre sacru, expusa in cateva lucrari ce i-au adus curand notorietate. In anii 1911–1912 a intreprins o lunga calatorie in Africa de Nord, in Egipt si Palestina, continuata in India, China si Japonia, avand astfel prilejul sa studieze indeaproape formele primitive ale sacrului si marile mistici orientale. Cunoasterea aprofundata a acestora se va face simtita in scrierile sale ulterioare. In perioada 1914–1917 a predat teologia la Breslau, iar dupa aceea, pana in 1929, la Marburg, unde a continuat sa traiasca si dupa retragerea de la Universitate si unde s-a stins din viata in 1937. Anii dintre cele doua razboaie mondiale l-au consacrat ca pe unul dintre marii ganditori religiosi ai secolului XX. Principalele lucrari: Die Anschauung vom heiligen Geist bei Luther (Viziunea asupra Sfantului Duh la Luther), 1904; Kantisch-Fries'sche Religionsphilosophie (Filozofia religiei la Kant si Fries), 1909; Dipika des Nivasa (Dipika lui Nivasa), 1916; Das Heilige (Sacrul), 1917; Aufsatze, das Numinose betreffend (Studii despre numinos), 1923; West-ostliche Mystik (Mistica occidentals si cea orientala), 1926; Die Gnadenreligion Indiens und das Christentum (Religia harului in India si crestinismul), 1930; Reich Gottes und Menschensohn (lmparaitia lui Dumnezeu si Fiul Omului), 1934.