Închide Close

Editura Humanitas

Vladimir Tismăneanu, Efigii ale unui coșmar istoric

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

În Efigii ale unui coşmar istoric, carte gândită ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnații vechiului regim, Vladimir Tismăneanu este interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945 şi de felul în care s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, de exponenții ei. Cititorul va găsi, așadar, aici portretele liderilor PCR și ale premierilor comunişti, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Construind din biografiile liderilor comunişti un original bestiar al vremurilor moderne, Vladimir Tismăneanu explorează şi principalele instituții comuniste, între care, în primul rând, partidul, aparatul de propagandă şi poliția secretă.

„Odată cu Efigii ale unui coşmar istoric, avem în față o carte de o pasiune intelectuală totală, proba unui angajament incontestabil al lui Vladimir Tismãneanu de partea adevărului și a civilității liberal-democratice. Volumul se înscrie pe linia Fantomei lui Gheorghiu-Dej, a Stalinismului pentru eternitate, la care putem adăuga însă, ca într-un tot unitar, și dimensiunea filozofico-politică a autorului așa cum apare ea, o supraconfirmare intelectuală, în Diavolul în istorie. Pe de altă parte, avem, cu această nouă lucrare, o recuperare și o pedagogie esențială a memoriei.“ (Marius STAN)

Volum coordonat de Marius Stan

Despre Vladimir Tismăneanu

VLADIMIR TISMĂNEANU este profesor de științe politice și director al Centrului pentru Studiul Societăților Postcomuniste la Universitatea Maryland. În perioada martie–decembrie 2006 a fost președintele Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Între februarie 2010 și mai 2012 a fost președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). În 2007 a primit din partea Universității Maryland Distinguished International Service Award, iar Asociația Americană de Științe Politice i-a acordat certificatul pentru merite excepționale în predarea științelor politice. Deține titlul de doctor honoris causa al Universității de Vest din Timișoara (2002) și al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2003). În iulie 2011, președintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofițer pentru eforturile susținute de promovare a democrației în România. Volume publicate (selecție): Reinventarea politicului: Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel (Free Press, 1992 și 1993; Polirom, 1997 și 2007); Fantasmele salvării: Democrație, naționalism și mit în Europa postcomunistă (Princeton University Press, 1998 şi 2009; Polirom, 1999); Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc (University of California Press, 2003; Polirom, 2005; Humanitas, 2014; în 2004, Premiul Barbara Jelavich din partea American Association for the Advancement of Slavic Studies, ca lucrare excepțională în domeniul istoriei Europei de Răsărit și Centrale); Diavolul în istorie: Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX (University of California Press, 2012; Humanitas, 2013); Romania Confronts its Communist Past: Democracy, Memory, and Moral Justice (în colaborare cu Marius Stan, Cambridge University Press, 2018); Putin’s Totalitarian Democracy: Ideology, Myth, and Violence in the Twenty-First Century (în colaborare cu Kate C. Langdon, Palgrave Macmillan, 2020); Comunism și cultură: O introducere (în colaborare cu Radu Stern, Palgrave Macmillan, 2022; Curtea Veche, 2023). Coeditor, împreună cu Dorin Dobrincu și Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Humanitas, 2007); coeditor, împreună cu Bogdan C. Iacob, al volumelor The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (CEU Press, 2012) și Remembrance, History, and Justice: Coming to Terms with Traumatic Pasts in Democratic Societies (CEU Press, 2015), iar împreună cu Jordan Luber al volumului One Hundred Years of Communist Experiments (CEU Press, 2021). Alte volume apărute la Humanitas: Fantoma lui Gheorghiu-Dej (2008); Perfectul acrobat: Leonte Răutu, măștile răului (în colaborare cu Cristian Vasile, 2008); Despre 1989: Naufragiul Utopiei (2009); Despre comunism: Destinul unei religii politice (2011); Lumea secretă a nomenclaturii: Amintiri, dezvăluiri, portrete (2012); Cartea președinților (în colaborare cu Cristian Pătrășconiu, 2013); Efigii ale unui coșmar istoric (2015); Trei sute de ceaușești liliputani: (Micro)istorii personale în dialog (în colaborare cu Ciprian Măceşaru, 2016).

 

Fotografia autorului © Eduard Koller

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Efigii ale unui coșmar istoric
  • An apariție: 2015
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-4953-9-X
  • Colecție: Ebook
  • Autor: Vladimir Tismăneanu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact