Închide Close

Editura Humanitas

Adonis, Houria Abdelouahed, Islamul si violenţa

Adonis în dialog cu Houria Abdelouahed

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

Islamul şi violenţa este un manifest al celui mai important poet arab contemporan – nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel – împotriva decăderii culturii sale de origine, pe care s-a văzut nevoit s-o părăsească. Adonis trăieşte astăzi în Franţa, unde este liber să pună în discuţie cu luciditate cauzele crizei din lumea arabă musulmană: violenţa ca trăsătură caracteristică a Coranului; atotputernicia dogmei religioase în ceea ce priveşte treburile statului şi viaţa privată; falsificarea istoriei islamului; anularea subiectivităţii şi creativităţii fiinţei umane într-o civilizaţie a supunerii oarbe şi a imitaţiei; reducerea femeii musulmane la statutul de posesiune; condamnarea celor care au ieşit din cadrele restrictive ale religiei abordând în creaţiile lor teme precum dragostea, moartea şi libertatea; eroarea unor societăţi care nu cunosc conceptul de cetăţenie şi sunt incapabile să se adapteze la modernitate şi democraţie. Fără să uite locul poeziei, misticii şi filozofiei arabe în cultura universală, Adonis demonstrează că islamul fundamentalist nu este o excrescenţă distructivă a unui islam originar paşnic şi tolerant, ci apariţia mişcărilor extremiste precum Statul Islamic reprezintă, de fapt, o reîntoarcere la începuturile sângeroase ale islamului unic, neschimbat de-a lungul timpului.

„Dacă nu separăm religia de stat şi nu eliberăm femeile de şaria, vom avea şi mai mulţi despoţi. Dictatura militară îţi controlează mintea. Dar dictatura religioasă îţi controlează şi mintea, şi corpul.“ (Adonis)

Despre Adonis

ADONIS (pseudonimul lui 'AlīAhmad Sa'īd) este unul dintre cei mai importanţi şi mai influenţi scriitori arabi contemporani (Edward Said l-a numit „cel mai îndrăzneţ şi mai provocator poet arab al zilelor noastre“). S-a născut în 1930, într-un sat din vestul Siriei, într-o familie de mici proprietari de pământ, de religie şiită alawită. A studiat dreptul şi filozofia la Universitatea din Damasc. În 1956 a emigrat din Siria în Liban, unde în 1973 a obţinut un doctorat în literatură arabă la Université Saint-Joseph din Beirut. În 1980 a plecat din Liban, din cauza războiului civil, şi de atunci trăieşte în Franţa, la Paris. Criticile la adresa religiei islamice şi a regimului politic sirian i-au atras de-a lungul timpului diverse acuzaţii, persecuţii şi mai multe ameninţări cu moartea. În anul 1995, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor Arabi. Este autorul a douăzeci de volume de poeme, care, în opinia criticii literare, constituie pentru poezia arabă o contribuţie la fel de importantă precum cea a lui T.S. Eliot în poezia engleză. Alături de acestea, a publicat eseuri des pre cultura şi literatura arabă şi traduceri în arabă (prima traducere completă a Metamorfozelor lui Ovidiu, traduceri din Racine, Georges Schehadé, Saint-John Perse şi Yves Bonnefoy). A primit numeroase premii şi distincţii literare, printre care prestigiosul Premiu Goethe al Oraşului Frankf urt, iar începând din 1998 a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură.

Foto © Astrid di Crollalanza

Despre Houria Abdelouahed

HOURIA ABDELOUAHED este psihanalistă şi traducătoare. S-a născut în Maroc, dar trăieşte în Franţa. Este conferenţiar la Université Paris 7 „Denis Diderot“. Printre lucrările sale se numără: La visualité du langage (1998), La langue et le miroir (2006), Le regard d’Orphée (2009, împreună cu Adonis), Figures du féminin en islam (2012), articole de spre limba şi cultura arabă şi despre emanciparea femeii musulmane. A tradus în limba franceză mai multe cărţi ale lui Adonis: AlKitāb (Le livre, eseu), Diwān al-Shi’r al-Arabī (Le Dīwān de la poésie arabe classique, eseu, traducere semnată împreună cu autorul) şi Tārīĥ Yatamazzaq fī Ğassad ’Imra’ah (Histoire qui se déchire sur le corps d’une femme, poeme).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Islamul si violenţa
  • Subtitlu: Adonis în dialog cu Houria Abdelouahed
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 180
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5280-5
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Adonis, Houria Abdelouahed
  • Traducere şi note: Laura Sitaru

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact