Evgheni Zamiatin

EVGHENI IVANOVICI ZAMIATIN s-a nascut in 1884 in orasul Lebedian, in familia unui preot. Dupa terminarea Facultatii de constructii navale in cadrul Institutului Politehnic din Petersburg (1908), este cooptat la catedra de arhitectura navala. Arestat pentru participare la rascoala din 1905–1907, este trimis in orasul sau natal, cu interdictia de a se stabili la Petersburg; in 1906–1911 va locui totusi in capitala in mod ilegal, precum si la Helsingfors, in Finlanda. Debutul literar (1908) a fost un esec. In 1913 ii apare cea mai buna nuvela, De-ale provinciei (Uiezdnoe), care il asaza in randul scriitorilor reputati ai vremii. Dupa amnistia din 1915 se poate intoarce la Petersburg, dar din cauza sanatatii – suferea de anghina pectorala – se stabileste la Nikolaev. In 1917 se apropie de Gorki, ia parte la initiativele acestuia de salvgardare a culturii ruse. Lucreaza intens: scrie portrete literare (Leonid Andreev, Alexandr Blok, Cehov, Gorki, O'Henry, Anatole France) si mai ales proza artistica. Operele din aceasta perioada (Pestera, Dragonul, Mamai, Harapii, Ics, Are cuvantul tovarasul Ciurighin s.a.) oglindesc tragismul, aspectele sumbre ale epocii. Intr-un peisaj politic ce pretindea numai ode si imnuri de proslavire pentru realitatea curenta, Zamiatin isi sustine opiniile literare – care nu se inscriau in optica oficiala – in numeroase studii si eseuri. In presa incepe impotriva lui o campanie tot mai intensa. Deosebit de virulente sunt mai ales atacurile impotriva romanului Noi, terminat in 1920. Cartea devine cunoscuta prin lecturile publice ale lui Zamiatin in cadrul nor serate literare si prin intermediul manuscrisului, care a circulat printre scriitori. Prima editie completa a romanului dateaza din 1924, in traducere engleza, la New York; apoi romanul apare la Praga, in 1927, si la Paris, in 1929. Lipsit total de posibilitatea de a publica fara sa abdice de la crezul sau literar, se decide sa plece in strainatate. Dupa incercari repetate de a obtine viza, lipsite de succes, in iunie 1931 i se adreseaza lui Stalin printr-o scrisoare, in care isi motiveaza decizia. I se acorda viza si din 1932 Zamiatin se stabileste la Paris. Moare in 1937, rapus de vecehea lui suferinta – anghina pectorala.