Imre Kertesz

S-a nascut pe 9 noiembrie 1929, la Budapesta. La varsta de 14 ani a fost deportat in lagarele naziste de exterminare (Buchenwald, Auschwitz), de unde a revenit in 1945. In 1948 si-a dat bacalaureatul la Budapesta, apoi, intre 1948 si 1950, a colaborat cu articole la doua dintre cele mai importante ziare din capitala Ungariei. Intre 1951 si 1953, a lucrat ca muncitor necalificat; incepand din 1953, si-a castigat „painea cea de toate zilele“ ca scriitor si traducator liber-profesionist. Kertesz a tradus din operele lui Elias Canetti, Sigmund Freud, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche, Joseph Roth, Arthur Schnitzler, Ludwig Wittgenstein, dar si din operele autorilor moderni austrieci si germani. Cartile sale au fost traduse in aproape toate limbile lumii. A obtinut un numar impresionant de premii, dintre care: Premiul Jozsef Attila (l 989), Premiul Orley (1990), Premiul Fundatiei Soros (1992, 1995), Premiul Literar de la Brandenburg (1995), Premiul Marai Sandor (1996), Leipziger Literaturpreis fur die europaische Verstandigung (1997), Premiul Friedrich Gundolf (1997), Premiul Jeanette Schocken (1997), Premiul Kossuth (1997), Premiul Herder (2000), Premiul Hans Sahl (2002). In 2002, Academia Regala din Suedia i-a acordat Premiul Nobel pentru literatura.

Bibliografie selectiva:
Sorstalansag (Fara destin), roman, 1975; A kudarc (Esecul), roman, 1988; Kaddis a meg nem szuletett gyermekert (Kaddis pentru copilul nenascut), roman, 1990; Az angol lobogo (Drapelul englez), proza scurta, 1991; Galyanaplo (Jurnal de galera), eseuri, 1992; Valahi mas: a valtozas kronikaja (Altcineva: cronica schimbarii), jurnal, 1997; A gondolatnyi csend, amig a kivegzoosztag ujratolt (Clipa de liniste inainte ca plutonul de executie sa-si reincarce armele), eseuri, 1998; A szamuzott nyelv (Limba exilata), eseuri, 2001; Felszamolas (Lichidarea), roman, 2003.