Închide Close

Autori

Serghei Dovlatov

Serghei Dovlatov

SERGHEI DOVLATOV (3 septembrie 1941–24 august 1990, mama armeancă, tatăl evreu) este socotit unul dintre cei mai originali şi mai inteligenţi scriitori ruşi. În Uniunea Sovietică fusese, după propriile mărturisiri, un elev rău, un student rău, un soldat rău şi mai ales un cetăţean sovietic rău. Dar este un scriitor extraordinar, limpede, direct, cu „efect pe termen lung". În URSS a fost publicat numai în samizdat. După doi ani şi jumătate de studii la Facultatea de Filologie din Leningrad (azi Sankt-Petersburg), e dat afară şi luat în armată. Face experienţa de paznic de lagăr (1962-1965), care devine subiect într-unul dintre romanele lui, Zona. Amintirile unui paznic de lagăr (1982). Şi viaţa de ghid, şi aceea de jurnalist se regăsesc în cărţile sale, cele mai multe cu tentă autobiografică. În 1978 emigrează la New York, locuieşte cu soţia şi fiica pe strada 108 şi publică, în cei 12 ani pe care-i mai avea de trăit, 12 cărţi. Tot aici scoate o gazetă a emigraţiei ruse. La New York i se naşte un fiu, Nick. „Copiii mei vorbesc rusa fără nici un chef. Eu, fără nici un chef, engleza", spune scriitorul. Dovlatov a devenit azi unul dintre cei mai populari prozatori din Rusia. Răspunsul lui la întrebarea de ce scrie este: „Viaţa e scurtă. Omul e singur. Cred că toate astea sunt destul de triste pen tru a mă determina să scriu."

Scrieri: Nevidimaia kniga (Cartea nevăzută, 1978), Novîi americaneţ (Noul american, 1980-1982), Kompromiss (1981; Compromisul, Humanitas, 2009), Zapovednik (1983; Rezervaţia Puşkin, Humanitas, 2007), Naşî (Ai noştri, 1983), Cemodan (1986; Gea mantanul, Humanitas, 2011), Inostranka (Străina, 1986) etc.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia