Închide Close
Călătorie spre curcubeu

Editura Humanitas Fiction

Yasunari Kawabata, Călătorie spre curcubeu

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de George Șipoș

 

Tradus pentru prima oară în limba română, Călătorie spre curcubeu, unul dintre primele romane publicate de Yasunari Kawabata, urmărește o familie complexă încă nevindecată de rănile trecutului.

 

Într-o lume încă neașezată după cel de-al Doilea Război Mondial, două surori – fetele arhitectului Mizuhara cu mame diferite – se luptă să-și înțeleagă soarta și să-și găsească drumul. Asako, cea mai mică, ce experimentează dragostea pentru prima dată, devine obsedată de găsirea unei a treia surori, fiica unei curtezane din Kyōto. În timp ce Momoko, sora cea mare – bântuită de pierderea iubitului ei kamikaze și de ultimele lor zile tulburătoare împreună – își caută alinarea (sau sfârșitul?) într-o serie de aventuri fără speranță. Pe parcursul unui an, călătorind prin Japonia înfrântă, ale cărei splendori de arhitectură își pierd aura mitică, devenind obiective turistice sau fiind reconvertite în hoteluri, personajele încearcă să-și regăsească echilibrul, restabilind „o punte între suflete“ (fie îndrăgostiți, fie părinți și copii), dar și o cale de comunicare, de reînnodare a legăturilor între prezent și trecut, între viață și moarte, în căutarea unui sens al istoriei (colective și personale).

Despre Yasunari Kawabata

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018, 2024), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.

Recenzii

„În această capodoperă, Kawabata redă, cu pensulă muiată parcă în argint, insuportabila neliniște și frumusețe a Japoniei postbelice.“ — 
Edmund White

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Călătorie spre curcubeu
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-992-7
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yasunari Kawabata
  • Traducere: George Șipoș

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

25 iunie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – O vară doar pentru noi de Ann Patchett

18 iunie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Ziua eliberării de George Saunders

11 iunie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Eu sunt Emilia del Valle de Isabel Allende

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact