Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Irene Solà, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Jana Balacciu Matei

 

Un roman febril și matur, cu un lirism exuberant, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric confirmă originalitatea unei autoare de neegalat. Este câștigător al Premiului Lletra d'Or în 2024 și tradus în peste 30 de țări.

 

În inima munților Guilleries, în Catalonia, se află ferma izolată Mas Clavell, acolo unde o femeie de-o vârstă cu veacul zace pe patul de moarte, iar timpul se răsucește ca o incantație. În jurul fermei, munții ascund dezertori, lupi, fantome și demoni. Totul începe cu Joana, stăpâna casei, care, flămândă de dragoste și de dorința de a avea un fiu, îl invocă pe diavol. De-a lungul unei singure zile, din zori și până la căderea nopții, poveștile femeilor care au trăit, iubit și născut în casa Clavell curg ca dintr-o rană veche. Explorând tema pactului cu diavolul, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric transformă urâtul și grotescul în extaz și frumusețe, destrămând vălurile subțiri dintre lumi.

Despre Irene Solà

Născută în 1990, în Malla, un sat cu 200 de locuitori, la 60 de kilometri de Barcelona, IRENE SOLÀ este licențiată în Belle Arte la Universitatea din capitala Cataluniei. A revenit în satul natal după un an petrecut în Islanda și șase ani în Marea Britanie (unul de masterat în Literatură, Cinema și Cultură Vizuală la Universitatea din Sussex și cinci la White Chapel Gallery). Lucrări ale sale din domeniul artelor vizuale au fost expuse în diverse galerii din Catalonia și din străinătate. A debutat cu volumul de versuri Bèstia (2012), încununat cu Premiul Amadeu Oller. Primul său roman, Els dics (Digurile, 2018), a primit premiul Documenta acordat tinerilor prozatori sub 35 de ani, iar cel de-al doilea, Eu cânt și muntele dansează (Canto jo i la muntanya balla, 2019; Humanitas Fiction, 2023), a fost distins cu mai multe premii catalane și, în 2020, cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene. Tradus rapid în 24 de limbi, s-a bucurat de un succes fulminant și i-a adus o recunoaștere internațională. De egal succes s-au bucurat adaptarea teatrală a romanului (trei premii Max pentru Artele Scenice din Spania în 2022) și creația muzical-simfonică Les trompetes de la mort (Trâmbițele morții), inspirată de el. În 2023 a publicat Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric (Et vaig donar ulls i vas mirar les tenebres; Humanitas Fiction, 2025), un roman lăudat pentru lirismul său pregnant și originalitatea stilistică, câștigător al premiului Lletra d'Or 2024 și tradus deja în peste 30 de țări.

 

Fotografia autoarei © Alex Garcia

Recenzii

„O măiestrie uluitoare. O demonstrație literară copleșitoare.“ — La Vanguardia

 

„Un mozaic de jovialitate, umor, viziune vitalistă și joc scatologic, o farsă carnavalescă. […] Nu mai puțin impresionantă este abilitatea Irenei Solà de a distribui firele infinite ale poveștilor pe care le deșiră fără să piardă nici unul și fără ca vreunul să rămână fără concluzie.“ — El País

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Pagini: 176
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-615-8
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Irene Solà
  • Traducere şi note: Jana Balacciu Matei

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

22 mai 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Cercul scriitorilor din Viena de J.C. Maetis

14 mai 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare — Dragostea în noul mileniu de Can Xue

7 mai 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Ochiul negru al fluviului de Jeanette Winterson

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact