Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri

Eric-Emmanuel Schmitt, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri

Traducere de Ileana Cantuniari

Opt povești de iubire, opt femei surprinse în căutarea pasionată a fericirii. Povestirea Odette Toulemonde din volumul de față a fost ecranizată în 2006 de către autor, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel și Jacques Weber.

De la vânzătoarea modestă pasionată de literatură la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soția dezamăgită care descoperă că soțul ei duce o viață dublă la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deținuta politică la prințesa nonconformistă ce străbate desculță străduțele unei cetăți medievale mediteraneene, în cele opt povestiri din acest volum chipurile dragostei se schimbă, deși nevoia de fericire rămâne întotdeauna aceeași. Balthazar Balsan pare să fi obținut totul de la viață: succesul literar, o soție frumoasă și un fiu exemplar, o existență lipsită de griji într-un apartament luxos din centrul Orașului Luminilor. Cu toate acestea, scriitorul suferă. Lui Odette Toulemonde norocul nu i-a surâs. Bărbatul vieții ei, Antoine, a murit de ani buni. Și totuși, în micuțul ei apartament din Namur, alături de fiul și fiica ei, Odette este mereu cu zâmbetul pe buze. Când întâmplarea îi va aduce față în față, Balthazar va afla care este secretul prețios al acestei femei.

Despre Eric-Emmanuel Schmitt

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, iar în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat. În 2023 publică Provcarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, cu postfața semnată de Papa Francisc. De mare succes se bucură și seria de cărți pentru copii Poveștile bufniței (2021–2022), din care au apărut, la Humanitas Junior, volumele Pisoiul care se temea de orice, Insula Libertății, Elefantul care nu respecta nimic și Ursul care voia să fie fericit. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.