Închide Close
Annie John

Editura Humanitas Fiction

Jamaica Kincaid, Annie John

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Anca Dumitru

 

Publicat în 1985, dar la fel de actual patru decenii mai târziu, distins cu Clifton Fadiman Medal și finalist la International Ritz Paris Hemingway Award, Annie John este unul dintre cele mai crude și emoționante romane de formare. O poveste senzuală, densă și tulburătoare, care transformă rana maturizării în frumusețe pură.

 

Annie John crește în culorile, miresmele și superstițiile insulei Antigua, descoperind că iubirea și cruzimea sunt inseparabile. Anii de școală, cu prieteniile și rivalitățile între fete, năbădăioase precum adolescența, primele răzvrătiri și relația cu mama ei, care o adoră și o controlează deopotrivă, devin terenul unei lupte tăcute între dependență și libertate, între copilărie și viața de dincolo de ea. O poveste despre curajul de a te rupe din locul care te-a format și de a-l purta, pentru totdeauna, în tine.

Despre Jamaica Kincaid

JAMAICA KINCAID este o scriitoare americană de origine caraibă, născută pe 25 mai 1949, în St. John’s, Antigua. La vârsta de șaisprezece ani, familia i-a cerut să-și întrerupă studiile și să meargă în Statele Unite ca bonă. Aici urmează cursuri de fotografie la New School for Social Research din New York și frecventează Franconia College din New Hampshire. În anii 1970 începe să scrie articole de opinie pentru The Village Voice. Colaborarea cu revista The New Yorker îi aduce cu adevărat consacrarea publicistică. Debutează în proză cu povestirea Girl, în 1978, chiar în The New Yorker, iar în 1983 îi apare prima carte, un volum de proză scurtă, At the Bottom of the River, care câștigă în același an Morton Dauwen Zabel Award și este nominalizat pe lista scurtă a PEN/Faulkner Award for Fiction. Este autoarea a cinci romane – Annie John (1985; Humanitas Fiction, 2025), pentru care Jamaica Kincaid a primit, în 2010, Clifton Fadiman Medal și care a fost finalist la International Ritz Paris Hemingway Award în 1985; Lucy (1990), The Autobiography of my Mother (1996), nominalizat pe lista scurtă a PEN/ Faulkner Award for Fiction și câștigător al Anisfield-Wolf Book Award în 1997, Mr Potter (2002), See Now Then (2013) – și a volumului de memorialistică My Brother (1997), căruia i-a fost acordat Prix Femina Étranger în 2000. Cea mai recentă carte a sa, Putting Myself Together: Writing 1974, a apărut în 2025. A primit numeroase premii pentru întreaga activitate, dintre care: American Book Award (2014), Dan David Prize (2017), The Paris Review Hadada Prize for Lifetime Achievement (2022), St. Louis Literary Award (2024). A fost aleasă membră în American Academy of Arts and Letters în 2004 și în American Academy of Arts and Sciences în 2009. Royal Society of Literature a numit-o pe Jamaica Kincaid International Writer al anului 2021.

Recenzii

„Rar au fost redate atât de bine disperarea, furia și, nu mai puțin, suferința specifică adolescenței. Annie este un personaj remarcabil: pasională, vicleană, crudă, inteligentă, dominatoare, temătoare și confuză; irumpe din paginile acestei cărți cu o energie feroce.“ — Newsday

 

Annie John e o bijuterie literară. Jamaica Kincaid sur­prinde perfect tensiunea dintre iubirea filială și dorința de libertate.“ — The Guardian

 

„Un roman scris cu o sinceritate dureroasă și cu o eleganță amintind de poezie.“ — The New York Times Book Review

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Annie John
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-660-8
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Jamaica Kincaid
  • Traducere: Anca Dumitru

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

12 noiembrie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fapte glorioase de Ferdia Lennon

5 noiembrie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Să furi noaptea de Romana Petri

29 octombrie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Nu ne despărțim de Han Kang

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact