De trei ori în zori

Alessandro Baricco, De trei ori în zori

Noua ficțiune a lui Alessandro Baricco impresionează, dincolo de virtuozitatea stilistică, prin umanitatea personajelor, prin poezia luminoasă a descrierilor și prin poveștile vieților unor cupluri întâmplătoare, care se condensează în trei secvențe, la ora când ziua se îngână cu noaptea.

În toiul nopții, o femeie în rochie de seară se adăpostește în camera de hotel a unui om de afaceri cu care poartă o lungă discuție, minată de o tensiune surdă, până în ceasurile dinaintea răsăritului. O fată se întinde la vorbă întreaga noapte cu recepționerul hotelului, căutând pretexte ca să nu urce în camera unde o așteaptă tânărul violent care se arată a-i fi iubit. Un băiețel scăpat din flăcările ce i-au mistuit casa și familia e răpit din camera de hotel de polițista pusă să-l vegheze. Și, ca într-o piesă muzicală, în lumina palidă a dimineții, când pe lume pare să nu se întâmple nimic, situațiile stranii în care plutesc cele trei cupluri își găsesc o neașteptată rezolvare.

Pesemne că Alessandro Baricco a hotărât în final să-i acorde această „altă viață“ lui Jasper Gwyn, eroul romanului său omonim, dispărut fără urmă. Fiindcă eroul celor trei povestiri din volumul De trei ori în zori pare să fie chiar holul unui hotel, în care șapte personaje – trei cupluri și recepționerul hotelului – au parte de întâmplări stranii, total independente și totuși în chip straniu legate. Dacă adăugăm că despre volumul în cauză se vorbește încă în ultimele pagini ale romanului Mr Gwyn, tradus în 2014 în colecția de față, iar „adevăratul“ său autor este deconspirat acolo drept un enigmatic scriitor anglo-indian, mort între timp, întregul caz se învăluie într-un mister hotărât de instanța în puterea căreia se află totul. Un mister pe care cititorul este invitat să-l dezlege.

Rodica Grigore, „De trei ori în literatură“ (Viața românească, august 2017)

Despre Alessandro Baricco

ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filozofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la Conservator. A publicat cronici muzicale și două cărți despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Due saggi sul teatro musicale di Rossini (Geniul în fugă: Două eseuri despre teatrul muzical al lui Rossini, 1988) și L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (Sufletul lui Hegel și vacile din Wisconsin, 1992). A debutat în anul 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007, 2017) și s-a numărat în scurt timp printre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Au urmat Ocean mare (Oceano mare, 1993), Mătase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Fără sânge (Senza sangue, 2002), Această poveste (Questa storia, 2005; Humanitas Fiction, 2018), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori în zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) și Mireasa tânără (La Sposa giovane; Humanitas Fiction, 2016). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum1 (1995), Barnum2 (1998), Next (2002) și Barbarii. Eseu despre mutații (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmele Legenda pianistului de pe ocean și Davila Roa (1996). În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV centrată pe opera lirică, numită Dragostea e un pumnal, și alta despre lumea cărților, Pickwick. În 1994 a înființat la Torino Scuola Holden, dedicată creativității narative și artelor performative.

Fotografie autorului © Luigi Farrauto

Recenzii

„Cezuri, frânturi, spații albe, omisiuni alcătuiesc țesutul fragil și aspru al acestui triptic exiguu care transformă fiecare detaliu într-o învăluitoare discontinuitate, într-o conexiune accidentată de perplexități sonore și de rostiri atenuate. O țesătură stilistică compozită, împestrițată și irizată de consonanțe, aflată în deplin acord cu scriitura aeriană și muzicală a autorului.“ (Il Tempo)

Alte Detalii