Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Nikos Kazantzakis, Grădina de piatră

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Bestseller Gaudeamus 2018

 

Traducere și note de Alexandra Medrea-Danciu

 

Scris în limba franceză la Egina, în 1936, la întoarcerea din călătoria în Extremul Orient, și publicat în 1959 în Franța, după ce o traducere în neerlandeză văzuse lumina tiparului în 1939, Grădina de piatră (Le Jardin des rochers) este primul mare roman semnat de Kazantzakis înainte de emblematicul Viața și peripețiile lui Alexis Zorba. Amestec de jurnal, roman psihologic și de idei și poem, Grădina de piatră tratează deja teme majore ale literaturii lui Kazantzakis – lupta și concilierea contrariilor, ilustrate exemplar de contrastul între surâsul imobil al lui Buddha sau splendidele grădini japoneze ce surprind eternitatea în grăunțele de nisip și efervescența modernizării Chinei și Japoniei.

 

„Dintre toate cărțile lui Kazantzakis, Grădina de piatră este singura în care autorul-narator figurează ca personaj principal. [...] Tema esențială este cea a omului meditativ pus în fața semenilor care se dăruiesc trup și suflet acțiunii, prin forța momentului istoric – uneori în detrimentul sufletului. De aici cruzimea acestei relatări, în care multe elemente sunt veridice. Dar, în jurul acestei teme centrale, ce poezie, ce senzualitate! Cel mai mic obiect, cel mai insignifiant chip, cea mai măruntă plantă, totul este abordat cu tandrețe și umor, chiar cu un fel de voluptate fizică, care deține un loc important în întreaga narațiune.“ — AZIZ IZZET (fragment din prefața primei ediții franceze)

 

„Marii noștri grădinari au fost la început călugări budiști și au adus arta asta din China. Mai târziu, arta a trecut la marii dascăli ai ceremoniei ceaiului, la poeți, la pictori și, în sfârșit, la grădinarii specializați. Fiecare grădină trebuie să aibă sensul ei, să sugereze o noțiune abstractă: seninătate, inocență, pustietate sau mândrie și măreție eroică. Iar semnificația trebuie să corespundă nu numai cu sufletul proprietarului, ci și cu sufletul mai larg al generației sau al întregului său neam. Fiindcă ce valoare are un individ? E ceva efemer; în timp ce grădina, precum orice altă operă de artă, trebuie să conțină elemente de eternitate.“ — NIKOS KAZANTZAKIS, Jurnal de călătorie. Japonia, China

Despre Nikos Kazantzakis

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008, 2022), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011, 2022), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Grădina de piatră
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 256
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-423-6
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Nikos Kazantzakis
  • Traducere şi note: Alexandra Medrea-Danciu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact