Închide Close
Noaptea sexuala

Editura Humanitas Fiction

Pascal Quignard, Noaptea sexuala

Din categoriile carte-cadou, albume/arte vizuale

În colecția în afara colecţiilor

Un album fascinant si inedit, ce reuneste tablouri celebre ale maestrilor, adapostite in marile muzee ale lumii -- Prado, Luvru, Ermitaj -- si opere ramase pana acum ascunse in colectii particulare (200 de reproduceri color), alaturi de un text incendiar si rafinat, semnat de un laureat al Premiului Goncourt.O carte cu pagini negre ca intunericul, spune autorul. Noi, cititorii, am spune mai degraba ca o caseta de bijuterii captusita cu o somptuoasa catifea neagra, pe care straluceste albul literelor si al trupurilor dezvelite. Laureat al premiului Goncourt si al premiului Academiei Franceze, nonconformistul Pascal Quignard ne propune o carte paradoxala si incitanta, un album indraznet in care erotismul este potentat de eruditie. Paginile sale vorbesc despre noaptea in care se ascund cele mai inavuabile fantasme, imaginile originare obsesive ("scene primitive", le numeste autorul) care au populat viata nocturna a umanitatii. Tocmai de aceea, de la primele reprezentari ale acuplarilor rituale din grotele preistorice la imaginile socante ale artei moderne, trecand prin frivolele scene de budoar ale rococoului, prin gravurile explicite ale Renasterii sau prin rafinatele stampe japoneze, reunite in colectii particulare pana de curand ramase ascunse ochilor publicului, albumul Noaptea sexuala dezvaluie visul tainic, la hotarul dintre placere si fascinatie tematoare, pe care il intrezareste, in clipele abisale, fiecare dintre noi.

  Dan C. Mihailescu prezinta Noaptea sexuala (ProTV, „Omul care aduce cartea“, 2009)

„Cand ne sondam adancul inimii in tacerea noptii, ne rusinam de indigenta imaginilor pe care ni le-am facut despre bucurie. Nu eram de fata in noaptea cand am fost zamislit. E greu sa participi la ziua care te preceda. Exista o imagine lipsa in sufletul nostru. Depindem de o scena petrecuta in chip necesar, dar care nu se va arata nicicand ochilor nostri. Numim aceasta imagine lipsa «originea». O cautam in spatele a tot ce vedem. Si numim lipsa aceasta pe care o tragem dupa noi zi dupa zi «destinul». Il cautam in spatele a tot ce traim. In el se vor narui gesturile pe care le facem iar si iar fara luare-aminte, cuvintele, mereu aceleasi, care ne tradeaza. Incerc sa fac inca un pas catre izvorul spaimei traite de oameni atunci cand se gandesc la ce-au fost inainte ca trupul lor sa arunce o umbra pe acest pamant. Daca in spatele fascinatiei exista o imagine lipsa, in spatele imaginii lipsa mai exista ceva: noaptea. Vreau deci sa ma cufund in noaptea aceasta care din capul locului si-a transmis culoarea paginilor de fata. Exista trei nopti. Inainte de nastere a fost noapte. E noaptea uterina. Odata nascuti, la capatul fiecarei zile e noaptea terestra. Picam de somn in sanul ei. Asa cum vartejul fascinatiei ne soarbe, intunericul astral ne inghite, iar noi visam in el. Si, daca de vorbit cu noi insine vorbim prin noaptea din noi, launtrica, de atins ne atingem in noaptea din afara, cotidiana, ce ochilor nostri le pare venita din cer." (Pascal Quignard)

Despre Pascal Quignard

Pascal Quignard s-a nascut in 1948 la Verneuil-sur-Avre. Dupa studii de filozofie, preda aceasta disciplina la Universitatea din Vincennes si la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociale. Personalitate complexa si nonconformista, Quignard este cofondator al festivalului de opera si teatru baroc de la Versailles si a facut parte, pentru o vreme, din comitetul de lectura al Editurii Gallimard. Debuteaza in 1969 cu un eseu despre Sacher-Masoch urmat de alte cateva eseuri, pentru ca in 1976 sa publice povestirea Le Lecteur, urmata de romanele Carus (1979), Le Salon du Wurtemberg (1986) si Les Escaliers de Chambord (1989). Cartile sale, inclasabile, se situeaza la confluenta dintre roman, eseu si poem in proza. Dupa 1991, notorietatea sa depaseste lumea literelor odata cu ecranizarea romanului Toate diminetile lumii (Tous les matins du monde, 1991; Humanitas, 2001). Din 1994 paraseste Gallimard si se consacra in exclusivitate scrisului. Este indragostit de muzica, de Antichitatea greco-romana si de Extremul Orient. Sta marturie pentru aceasta eseul Sexul si spaima (Le Sexe et l'effroi, 1994; Humanitas, 2006). In anul 2000 a primit Premiul Academiei Franceze pentru romanul Terasa la Roma (Terasse a Rome, 2000; Humanitas, 2002), iar în 2002 Premiul Goncourt pentru volumul Umbre ratacitoare (Les ombres errantes, 2002; Humanitas, 2004). In colectia "Raftul Denisei", in 2007, a aparut cel mai recent cel mai recent roman al lui Pascal Quignard, Vila Amalia (Villa Amalia, 2006).

Recenzii

Noaptea sexuală, album de artă, poem de dragoste, este o rafinată călătorie prin minţile şi inimile oamenilor de la Adam şi Eva încoace." (Victoria Anghelescu, „Fantasmele erotice ale nopţii“, Adevărul)

„De la stampe japoneze la scenele fondante din uleiurile obraznice ale lui Fragonard, de la infernalul carnaval al cărnii din pânzele lui Monsù Desiderio la tăcerea în care încremenesc insondabilii amanţi din pânzele lui Hopper, pinacoteca dezvăluită de Quignard scrutează întreaga istorie a artei erotice pentru a-i pune în lumină tocmai neliniştitorul paradox.“ (Alina Purcaru, "Infernul sexual sondat cu fler frantuzesc"Cotidianul)

"Deşi cu aparenţe filozofice, discursul lui Quignard este în fond unul literar, unul care uzează, dacă vreţi, de „metafore revelatorii“, un discurs ulterior, secund, care se foloseşte, paradoxal, de puterea ludică şi evocatoare a cuvîntului, pentru a tatona un teritoriu situat dincoace de cuvînt şi reprezentabil."(Adina Diniţoiu, "Fascinatia "scenei originare", Observatorul cultural)

„Eseul, proiectat pe ecranul negru de hîrtie al acestei cărţi, este deopotrivă vizual (alternînd scene celebre din Leonardo da Vinci, Fragonard, Dürer sau Tiţian, cu scene din pictori sau gravori anonimi occidentali ori orientali) şi scriptural.“ (Simona Sora, „Toate angoasele lumii“, Dilema veche)

"Pascal Quignard ii va scandaliza pe puritani reamintindu-le ca arta si viata au aceeasi origine: zamislirea." (Lire)

"O carte ametitoare." (L'Express)

"Albumul este splendid atat ca obiect, cat si ca opera intelectuala." (La Quinzaine litteraire)

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact