Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Steve Sem-Sandberg, Ravensbruck

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Steve Sem-Sandberg este primul laureat al Premiului Marin Sorescu acordat de Institutul Cultural Român din Stockholm în 2007. Romanul Ravensbrück a fost nominalizat la Premiul August în 2003 şi la Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic, în 2004.

Milena Jesenská (1896-1944) este cunoscută publicului românesc prin prisma scurtei, dar intensei poveşti de dragoste pe care a trăit-o alături de Franz Kafka. Dar Milena, devenită pentru o vreme soţia filozofului Ernst Polak, reprezintă un exemplu de toleranţă şi tenacitate, un model de luptă pentru libertate individuală şi naţională în egală măsură, un simbol pentru poporul ceh. În Praga ocupată de nemţi, Milena reuşeşte să pună în mişcare, folosindu-se de relaţiile personale, o adevărată organizaţie clandestină, care salvează vieţile a numeroşi refugiaţi, mai cu seamă evrei. Dar în spatele acestei figuri tenace se ascunde o femeie vulnerabilă, orfană de mamă şi crescută de un tată autoritar, în căutarea unui bărbat destul de puternic pentru a o susţine atunci când forţa îi secătuieşte - un deziderat pe care nu şi-l va atinge niciodată. Măcinată de boală şi sleită de puteri, este trimisă, în urma unui proces în care fusese găsită nevinovată, în lagărul de la Ravensbrück, unde, în primăvara anului 1944, îşi va găsi sfârşitul.

  Citeşte un interviu cu autorul (România liberă, 29 octombrie 2009)

Despre Steve Sem-Sandberg

STEVE SEM-SANDBERG, născut la Oslo în 1958, este un prolific jurnalist, scriitor si critic literar suedez. Locuieşte alternativ la Viena şi Stockholm, fiind corespondent pe probleme culturale al prestigiosului ziar Svenska Dagbladet. Primul său roman, De ansiktslösa (Omul fără chip, 1987), l-a adus în centrul atenţiei criticii literare suedeze, care a recunoscut în el una dintre cele mai percutante voci ale generaţiei sale. Theres ( 1996), cel de-al doilea roman al său, o carte-document al cărei personaj este terorista germană de extremă-stângă Ulrike Meinhof, a primit Aftonbladet Literary Prize, fiind tradus în mai multe limbi. Allt förgängligt är bara en bild (Doar imaginea rămâne, 1999) aduce în prim-plan două personaje pe cât de celebre, pe atât de contrastante, Reiner Maria-Rilke şi Ernest Toller, prinse în vârtejul evenimentelor din timpul asediului oraşului München, din anul 1919. Ravensbrück ( 2003) prezintă povestea Milenei Jesenská, celebra jurnalistă cehă, care, cu preţul vieţii, a militat pentru libertate şi dreptul la liberă exprimare. Romanul a fost nominalizat la August Prize în 2003 şi Nordic Council Literature Prize, în 2004. Steve Sem-Sandberg este laureat al Premiului Marin Sorescu, 2007, acordat de Institutul Cultural Român de la Stockholm.

Recenzii

„Romanul lui Steve Sem-Sandberg schiţează portretul plin de culoare al unei femei fascinante şi tabloul plin de atmosferă al unei Europe Centrale în destrămare.“ (Helsingsborgs Dagblad)

„Pentru a construi acest roman, prozatorul, reporterul şi poetul din persoana lui Steve Sem-Sandberg s-au contopit în aşa fel încât portretul Milenei devine portretul oraşului Praga - aşa cum făcuseră şi alţi mari scriitori contemporani admiraţi de el: Claudio Magris pentru Trieste, Danilo Kiš pentru Belgrad şi Péter Esterházy pentru Budapesta.“ (Gabriela Melinescu)

„Pentru mulţi, Milena Jesenská a fost doar o notă de subsol din viaţa lui Franz Kafka. Romanul Ravensbrück schimbă complet această perspectivă, dezvăluindu-ne resorturile care împing o fiinţă umană să lupte până la capăt împotriva răului.“ (J.P. Pulkkinen)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ravensbrück
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 256
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-324-7
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Steve Sem-Sandberg
  • Traducere şi note: Liliana Donose Samuelsson

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact