Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Care Santos, Încăperi ferecate

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

 

Amintind de Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón şi de Oraşul minunilor al lui Eduardo Mendoza, acest roman ingenios dovedeşte că mai tânăra scriitoare catalană Care Santos a dat o lovitură îndrăzneaţă pariind pe Barcelona istorică. În mai puţin de doi ani, Încăperi ferecate a fost tradus în peste 15 limbi.

 

O galerie de tablouri misterioase, în care poate fi citită istoria întunecată a unei celebre familii barceloneze. O serie de poveşti de dragoste şi răzbunare ale căror ecouri nu se sting nici peste secole. O tânără şi ambiţioasă moştenitoare care alege să dezgroape trecutul şi să-i desluşească enigmele, indiferent de consecinţe. Ipostaze în timp ale oraşului, dar mai cu seamă cea a Barcelonei anilor '30, surprinsă în plină glorie modernistă.

 

Când Violeta vine din America pentru a supraveghea renovarea vechiului palazzo moştenit şi a deschide aici muzeul dedicat tablourilor bunicului său, renumitul pictor Amadeo Lax, poveştile familiei sale stau încă închise în sertarele memoriei. Treptat însă, din încăperile ascunse ies fantomele trecutului, iar Violeta înţelege că nici frumoasa ei bunică, Teresa, a cărei dispariţie inexplicabilă a intrigat societatea epocii, nici alţi morţi ai familiei nu-şi vor găsi liniştea până ce istoriile lor nu vor fi dezvăluite.

Despre Care Santos

CARE SANTOS s-a născut în 1970, în oraşul Mataró din apropierea Barcelonei. A scris de la vârsta de opt ani, câştigând prima competiţie literară la 14 ani. A studiat mai întâi dreptul, urmând tradiţia familiei, iar apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Şi-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacţiile cotidienelor ABC şi El Mundo. În prezent, este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo şi coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. Este fondatoarea Asociaţiei Tinerilor Scriitori Spanioli, a cărei preşedintă a fost timp de opt ani. A debutat în 1995 cu volumul Cuentos cítricos. Este autoarea a unsprezece romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, pentru care a primit o serie de premii importante: Ciudad de Alcalá, Ana María Matute, Alfonso Cossío, Gran Angular, Edebé. Printre volumele publicate de Care Santos se numără Intemperie (1996, povestiri), Aprender a huir (2002, roman), El dueño de las sombras (2006, roman), La muerte de Venus (2007, roman), Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo, 2008, roman semnat împreunã cu Francesc Miralles; Humanitas Fiction, 2017). Roman ambiţios şi scris admirabil, în castiliană, Încăperi ferecate (Habitaciones cerradas; Humanitas Fiction, 2013) a apărut în 2011, având o carieră internaţională spectaculoasă. Aerul pe care îl respiri (El aire que respires, 2013; Humanitas Fiction, 2014) pendulează între prezent şi trecut, consemnând istoria unei librării barceloneze care o reflectă deopotrivă pe cea a familiei, dar şi pe cea a marelui oraş. În 2014, Care Santos publică, în catalană, romanul Poftă de ciocolată (Desig de xocolata), devenit imediat bestseller şi recompensat cu Premio Ramon Llull, iar în 2015, romanul Diamant blau. Bestsellerul Jumătate de viață (Media vida; Humanitas Fiction, 2018) apare mai întâi în castiliană în 2017, fiind distins cu Premiul Nadal. În 2018 publică, în catalană și castiliană, un nou roman de succes, Tot binele și tot răul (Tot el bé e tot el mal; Humanitas Fiction, 2019). Opera lui Care Santos este tradusă în peste 20 de țări. | www.caresantos.com

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Încăperi ferecate
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-606-779-654-4-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Care Santos
  • Traducere: Marin Mălaicu-Hondrari

Noi apariții

Author Spotlight

Guzel Iahina

pagina autorului

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact