Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Cees Nooteboom, Pierdutul paradis

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Un roman de mare finețe, în care realitatea se îngemănează cu literatura, o poveste despre iubire și regăsire tradusă în peste 25 de țări.

Într-o seară nefastă, fără să știe de ce, Alma părăseşte cartierul bogat în care locuiește şi ajunge cu maşina într-una din favelele din São Paulo. Iar cartierul se dovedeşte pentru ea un infern. În urma unui atac traumatizant, decide să părăsească Brazilia și, împreună cu Almut, prietena ei, se mută în Australia. După ce încearcă în zadar să-și afle fericirea în brațele unui pictor aborigen, Alma se lasă în cele din urmă convinsă de Almut să meargă la Perth și să lucreze, timp de o săptămână, pentru un festival dedicat lui John Milton.Erik Zondag e un critic literar de modă veche, aflat în Perth în aceeași perioadă. E de-ajuns să o vadă o dată pe Alma ca să se îndrăgostească de ea, dar paradisul pe care Erik crezuse că l-a găsit se destramă odată cu fuga tinerei. Peste ani însă, destinul îi va aduce pe cei doi, încă o dată, împreună.

Despre Cees Nooteboom

Prozator, poet, dramaturg, autor de cărți de călătorie, eseist și jurnalist neerlandez, CEES NOOTEBOOM s-a născut pe 31 iulie 1933 la Haga (Țările de Jos). Nereușind să se adapteze rigorilor impuse de școlile confesionale catolice pe care le urmează și fiind declarat inapt pentru serviciul militar, tânărul Nooteboom începe să călătorească prin Europa, făcând autostopul. Romanul său de debut, Philip și ceilalți (Philip en de anderen, 1955), reprezintă o reflectare literară a experiențelor acestei perioade, fiind urmat, în 1963, de Cavalerul e mort (De ridder is gestorven). În 1956 publică primul volum de poezie, De doden zoeken een huis (Morții își caută o casă), și își începe activitatea de jurnalist, colaborând cu numeroase publicații din țara natală și din străinătate. Relatează ca martor direct depre Revolta din Ungaria (1956), Primăvara de la Praga (1968) și Căderea Zidului Berlinului (1989). Romanul Ritualuri (Rituelen, 1980) îi deschide drumul recunoașterii internaționale, consolidată de apariția, în 1991, a romanului Următoarea poveste (Het volgende verhaal) și, în 1998, a romanului Allerzielen (Ziua Tuturor Sfinților). În 2004 publică romanul Pierdutul paradis (Paradijs verloren). Scrierile sale au fost recompensate cu importante premii: Pegasus Prize (1983), Ferdinand Bordewijk Prijs (1983), Aristeion Prize (1991), Constantijn Huygensprijs pentru întreaga operă (1992), Goethe-Preis (2002), P.C. Hooftprijs (2004) și Prijs der Nederlandse Letteren (2009). De asemenea, Cees Nooteboom este nominalizat de mai mulți ani la Premiul Nobel pentru literatură. Cărțile sale sunt traduse în peste treizeci de limbi.

Recenzii

„În zilele noastre nu există plăcere mai mare și mai spirituală decât să îl citești pe Cees Nooteboom.“ (Neue Züricher Zeitung)

„Geniul lui Cees Nooteboom constă aici în felul unic în care integrează imaginile contemporane, mitice și istorice.“ (The Washington Post)

„Romanul lui Cees Nooteboom este plin de îngeri. Paradisul pare să se afle în Australia, în timp ce iadul e în Săo Paulo. Cees Nooteboom a reușit să-și transforme poveștile adunate de-a lungul călătoriilor într-o variație surprinzătoare a unei teme eterne.“ (Trouw)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Pierdutul paradis
  • An apariție: 2015
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-606-779-006-1-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Cees Nooteboom
  • Traducere: Gheorghe Nicolaescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact