Închide Close

Editura Humanitas

Robert D. Kaplan, Adriatica

Un concert al civilizațiilor la sfârșitul epocii moderne

Din categoriile istorie, memorialistică & diaristică

În colecția Istorie

Traducere de Christian‑Radu Chereji

 

Analistul politic Robert D. Kaplan explorează un spațiu neglijat de istorici și de specialiștii în geopolitică: bazinul Mării Adriatice – un creuzet al identităților fluide și multiple care definesc în prezent Europa.

Începându-și călătoria de-a lungul coastei adriatice din Italia, trecând prin Slovenia, Croația, Muntenegru și Albania și încheind-o în insula Corfu, autorul străbate oraș după oraș, analizând tot ce-i iese în cale, reflectând, discutând cu oamenii locului, citând generos din cărțile care l-au condus spre aceste țărmuri, lăsându-se în voia spec­tacolului naturii, a peisajelor citadine sau a lucrării timpului asupra monumentelor.

Acest spațiu de ciocnire între civilizații ni se arată astfel ca o prefigurare a crizei cu care se confruntă Europa și lumea de azi, iar Robert Kaplan știe să extragă din istoria lui trimilenară o viziune îndrăzneață și pozitivă asu­pra noii Eurasii. Utopie, profeție sau, pur și simplu, optimism?

 

„Marea Adriatică este mai mult decât o componentă vitală a Medi­teranei. Este și o linie de falie a civili­zații­lor și a sistemelor ideologice, precum și o cheie pentru identitatea geografică a Europei Centrale.

Dihotomia dintre Occident și Orient, în mod tradițional fragilă pe aceste țărmuri mereu întrepătrunse, e din ce în ce mai slabă: mai degrabă decât o «ciocnire», avem parte de un «concert». Catolicismul și Ortodoxia, Ortodoxia și Islamul, Roma Apuseană și Roma Răsăriteană, Mediterana și Balcanii realizează o fuziune captivantă la Marea Adriatică. Toată Europa este distilată aici, într-o geografie care poate fi percepută și, prin urmare, înțeleasă. Este globul pământesc în miniatură. Într-adevăr, subtilitățile civilizațiilor Adriaticii pot fi extinse la nivel mondial. Epoca populismului, pe care mass-media o văd ca pe un fenomen secundar, este cântecul de lebădă al epocii naționalismului. În consecință, Adriatica este o elegie pentru o categorie de distincții pe care le-am observat o viață întreagă.

Europa nu își permite luxul de a neglija aceste state problematice prin care tocmai am călătorit. Marea Adriatică, aflată în inima lumii mediteraneene și a celei central-europene, constituie o geografie nervoasă care, în secolul XXI, va avea de spus o poveste geopolitică a cărei intrigă încă nu a fost scrisă.“ — ROBERT D. KAPLAN

Despre Robert D. Kaplan

ROBERT D. KAPLAN (n. 1952 ) este unul dintre cei mai importanţi analişti de politică externă americani şi un specialist de renume în istoria Războiului Rece. Revista Foreign Policy l-a inclus de două ori în „Top 100 Global Thinkers“, iar The New York Times l-a nominalizat printre cei mai influenţi analişti ai epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Francis Fukuyama, Paul Kennedy şi Samuel Huntington. În ultimii treizeci de ani a scris articole pentru The Atlantic, The New York Times, The Washington Post, Financial Times, The Wall Street Journal şi The Los Angeles Times. În calitate de corespondent de presă, a călătorit în peste 100 de ţări şi a locuit vreme îndelungată în Israel, Portugalia şi Grecia. Ca urmare a numeroaselor sale vizite în estul şi sud-estul Europei, a devenit un fin cunoscător al Balcanilor, fiind unul dintre primii autori americani care au prevăzut izbucnirea unui război în regiune. Între volumele sale de analiză geopolitică şi de călătorii se numără: Asia’s Cauldron: The South China Sea and the End of a Stable Pacific; The Revenge of Geography. What the Map Tells Us About Coming Conflicts and the Battle Against Fate (Răzbunarea geografiei. Ce ne spun hărţile despre viitoarele conflicte şi lupta împotriva destinului, 2013); Monsoon: The Indian Ocean and the Future of American Power; Balkan Ghosts: A Journey Through History (Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie, 2007) şi Eastward to Tartary: Travels in the Balkans, the Middle East, and the Caucasus (La Răsărit, spre Tartaria. Călătorii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Caucaz, 2002). Robert D. Kaplan este în prezent senior fellow la Center for a New American Security; a lucrat ca analist geopolitic pentru agenţia Stratfor, a fost profesor invitat la United States Naval Academy şi membru al Departamentului Apărării al Statelor Unite. A consiliat mai mulţi preşedinţi, seretari de stat şi miniştri ai apărării americani. | www.robertdkaplan.com

 

Foto © Sally Montana

Recenzii

„Un jurnal de călătorie labirintic și o analiză politică ce deschide o fereastră către fluxul învolburat al conștiinței Europei.“ — Publishers Weekly

 

„Ajuns la ultima pagină a cărții, simți nevoia să o parcurgi din nou, ba chiar să pornești pe urmele pașilor lui Kaplan. Curiozitatea și setea lui de a ști totul despre locurile prin care trece sunt molipsitoare, iar efortul de a dobândi noi perspective asupra lecturilor și călătoriilor făcute de-a lungul vieții este exemplar.“ — The Dispatch

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Adriatica
  • Subtitlu: Un concert al civilizațiilor la sfârșitul epocii moderne
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 324
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7935-2
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie, memorialistică & diaristică
  • Autor: Robert D. Kaplan
  • Traducere: Christian‑Radu Chereji

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact