Închide Close

Editura Humanitas

Clare Mackintosh, Cartea doliului

O poveste despre dragoste și speranță

Traducere de Ioana Ioniță

 

Când Clare își pierde fiul în vârstă de cinci săptămâni, geamănul acestuia încă luptă pentru viață în secția de terapie intensivă. Mama îndurerată caută ajutor pentru a-și putea trăi doliul și, totodată, pentru a-și crește copilul supraviețuitor. Va descoperi că doliul nu urmează reguli și că nu există etape prestabilite sau soluții-minune, ci fiecare își trăiește suferința în felul și ritmul său.

Optsprezece ani mai târziu, Clare își așterne pe hârtie experiența dureroasă sub forma unor gânduri de alinare care să-i însoțească pe oamenii îndoliați și pe cei care vor să-i înțeleagă și să-i sprijine. A rezultat astfel o confesiuneghid de supraviețuire, empatică și sinceră, care oferă nu atât răspunsuri, cât un tovarăș de suflet în această călătorie de la revoltă și neputință înspre o nouă redefinire a vieții. Ca o conversație între prieteni ce trec prin aceeași suferință.

Aceasta este cartea pe care Clare ar fi vrut s-o aibă în cele mai negre clipe din viața ei: o călăuză care să-ți arate nu cum să „depășești“ doliul, ci cum să trăiești cu el.

 

„Clare dă dovadă de un curaj extraordinar așternând pe hârtie dureroasele căutări ca mamă în doliu, pentru a-i ajuta pe toți cei care trec prin experiențe similare. Veți găsi aici o poveste despre alinare, dar și, cum reiese încă din titlu, despre speranță.“ — ALAN TITCHMARSH

 

„Doar o adevărată supraviețuitoare prin tranșeele doliului putea să scrie un asemenea ghid capabil să ofere alinare în clipele cernite.“ — GREG WISE

 

„Toți cei care au pierdut pe cineva drag vor găsi sprijin și mângâiere în aceste pagini de o sinceritate răvășitoare.“ — ADELE PARKS

Despre Clare Mackintosh

CLARE MACKINTOSH a renunțat în anul 2011 la o carieră în poliția britanică pentru a se dedica în întregime scrisului. „Maestra răsturnărilor de situație“, cum o numește editorul HarperCollins, a publicat romane polițiste cu mare succes atât la public, cât și la criticii literari, fiind răsplătite cu numeroase premii. Cărțile sale au fost traduse în patruzeci de limbi și s‑au vândut în peste trei milioane de exemplare pretutindeni în lume; zeci de săptămâni la rând au apărut în topul recomandărilor din Sunday Times și New York Times. De câțiva ani, Clare locuiește în nordul Țării Galilor cu soțul ei și cei trei copii. Conduce Societatea Silver Star, organizație de caritate din cadrul Spitalului John Radcliffe (Oxford), pentru sprijinirea mamelor care se confruntă cu sarcini cu risc ridicat. În anul 2006, Clare Mackintosh a devenit mama a doi băieți născuți prematur. Unul dintre ei s-a îmbolnăvit de meningită, suferind grave leziuni cerebrale. Când avea doar cinci săptămâni, părinții au decis să îl scoată de la aparatul de oxigen. Cartea aceasta este povestea doliului lui Clare.

 

Fotografia autoarei © Jenny Aston

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cartea doliului
  • Subtitlu: O poveste despre dragoste și speranță
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Pagini: 196
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-8885-9
  • Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Clare Mackintosh
  • Traducere: Ioana Ioniță

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact