Închide Close
Cartea cu bunici

Editura Humanitas

Marius Chivu (ed.), Cartea cu bunici

Din categoriile literatură

În colecția în afara colecţiilor

„Crescut fiind de bunici și copilărind apoi zeci de vacanțe la țară, am fost tare uimit să întâlnesc oameni pentru care bunicii nu înseamnă nimic. Copilăria fără bunici mi se pare cel mai trist lucru cu putință. În 2004, am scris în România literară un text – reprodus în cartea de față – despre bunicii mei. Reacțiile stârnite de acel material și scrisorile pe care le-am primit ulterior mi-au confirmat faptul că există nenumarate povești extraordinare cu bunici. Aș fi vrut să le citesc pe toate. Seherezada însăși trebuie că are o nepoțică pe undeva. Ideea acestei cărți a venit, așadar, de la sine și, iată, in trei ani s-au adunat aproape 100 de texte în care există bunici la discreție. Mai ales pentru cei care nu și-au cunoscut niciodată bunicii. Le mulțumesc tuturor celor care au onorat această carte cu neprețuitele lor amintiri.“ (Marius CHIVU)

  Interviu cu Marius Chivu (Formula As, ianuarie 2008)

Despre Marius Chivu (ed.)

MARIUS CHIVU, n. 1978, este scriitor, editor și traducător. E absolvent al Școlii Populare de Arte din Râmnicu Vâlcea și al Facultății de Litere din cadrul Universității din București. În 2012 a debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (ed. a doua, Humanitas, 2018; premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor şi revistei Observator Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012/2016), Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) și Trei săptămâni în Atlas (Humanitas, 2023) cartea de interviuri literare Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013) și volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014/2022; nominalizări pentru Cartea anului 2014 la Gala Industriei de Carte și Gala Radio România Cultural). A realizat mai multe antologii (selectiv): Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (Polirom, 2013), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016) și Singurătatea noblețele ei, de Petre Stoica (Cartier, 2017). La Humanitas a tradus volumul de poezie Melancolica moarte a Băiatului-stridie, de Tim Burton (2009/2023) și romanul Unchiul Rudolf, de Paul Bailey (2009), a îngrijit ediția Amintirile unui fost corector & Însemnările cultivatorului de mărar, de Petre Stoica (2020) și a coordonat volumele colective Cartea cu bunici (2008) și Cartea depresiilor. 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni (2024). Din 2011, împreună cu Florin Iaru, ține cel mai longeviv atelier de creative writing din România. Este redactor al revistei Dilema, realizatorul radio-talk-ului cu scriitori „All You Can Read“ de pe UrbanSunsets.com și co-moderatorul podcastului Cronicari Digitali. Din 2020 este editorul antologiei anuale de proză scurtă KIWI (Polirom). | Facebook.com/mvchivu | Instagram.com/marius_chivu

 

Fotografia autorului © Mihai Bumbu

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cartea cu bunici
  • An apariție: 2007
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 552
  • Format: 16x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1828-3
  • ISBN-10: 978-973-50-1828-3
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Marius Chivu (ed.)

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact