Nina Berberova, Ceaikovski

Muzica impune, inainte de toate, o tacere respectuoasa in care s-o asculti. Dar dupa ce-ai ascultat-o - sau inainte s-o cunosti - cuvintele te pot apropia mai mult de ea. Seria Contrapunct a ales cuvintele cele mai nimerite: documente despre compozitori, carti ale marilor scriitori si fine analize muzicologice. A doua zi, la Taneiev, a cantat pentru prima oara Simfonia a VI-a. Se aflau toti acolo. Rahmaninov asculta, cu capul sprijinit intr-o mana, fara sa scape din ochi fata lui Ceaikovski. Ii placea sa-l observe cand acesta nu-l vedea. Odata, la Teatrul Mare, l-a vazut (cand el credea ca nimeni nu-l privea) complet diferit, fara masca, si de atunci cauta sa regaseasca pe chipul sau calm si amabil cealalta expresie: oboseala, disperare, chin. [...] In pofida tacerii lor, el stia ca simfonia aceasta era cel mai bun lucru pe care-l scrisese. Nu pentru ca era ultima lui lucrare, nu pentru ca de-a lungul unor ani lungi voise sa raspunda - pentru sine - unor intrebari dureroase la care raspunsese in sfarsit, nu pentru ca aceasta simfonie cuprindea toata durerea, tot delirul care era in el, pentru ca acum era golit, ca si cum i s-ar fi smuls sufletul, ci pentru ca aceasta muzica era - mai mult ca niciodata - el insusi, carne din carnea sa, sange din sangele sau. Erau bataile inimii lui, suspinele lui.. Aceasta muzica era o realitate, iar el, pe langa ea, nu era decât o iluzie. (Nina Berberova)

traducere din franceza de Anca Teodorescu