Închide Close

Editura Humanitas

Emil Sîrbulescu, Cinci ani în Irakul lui Saddam Hussein

Cu fotografii din arhiva autorului

 

În Irak, Iran, Siria sau Libia, șantierele deschise de întreprinderile României socialiste aduceau sute de milioane de dolari la bugetul de stat. Era valuta cu care se plătea datoria externă contractată de Ceau­șescu pentru a construi în țară o industrie grea falimentară.

În pofida condițiilor de muncă și de trai dificile, în pofida supravegherii stricte a „organelor“, al căror braț lung ajungea la mii de kilometri, în pofida riscurilor dintr-o regiune zguduită de conflicte armate, era o șansă de mai bine pentru zeci de mii de muncitori și de specialiști români: pe lângă lipsurile de acasă, viața în țările Lumii a Treia părea de-a dreptul prosperă.

Este unul dintre aspectele Epocii de Aur prea puțin cunoscute și atunci, și astăzi. Dincolo de fascinația culturală a Orientului antic sau contemporan, relatarea profesorului Emil Sîrbulescu surprinde cu finețe și mentalitățile românilor sau ale arabilor, și jocurile de putere dintr-o mare întreprindere socialistă, și relațiile dintre autoritățile române și cele ale unui Irak aflat în plin război. Unică în peisajul memo­rialisticii de la noi, este o mărturie cu atât mai prețioasă.

 

„Emil Sîrbulescu povestește cu talent și umor despre experiența trăită în anii ’80 ca traducător, alături de alți români, pe un șantier din Irak. Fascinația deșertului și a lumii orientale, cu relicvele ei asiriene, romane și persane, se suprapune peste dictatura lui Saddam și peste lungul război irakiano–iranian. Autorul trăiește simultan sub două regimuri dictatoriale, cel de pe șantier, care reproduce în mic regimul Ceaușescu, și cel din afara coloniei de români, cu regulile și fanteziile dictatorului arab. Amănuntele pe care le aduce acest volum de memorii sunt prețioase pentru istoria încă incompletă a relațiilor de subordonare din perioada comunistă, a comportamentului elitei tehnice în fața ordinelor politice, a felului în care puteau fi cumpărate micile favoruri ale șefilor și a mitei omniprezente.“ — SABINA FATI

Despre Emil Sîrbulescu

EMIL SÎRBULESCU (n. 1949) este profesor universitar la Departamentul de Studii Anglo-Americane și Germane de la Universitatea din Craiova. Îşi începe cariera didactică la o şcoală generală din Craiova. Între 1982 şi 1987 lucrează ca translator în Irak. Doctor în filologie (1997), cu o teză despre romanul afro-american. Stagii de cercetare în Marea Britanie, Irlanda, Australia, Norvegia, Statele Unite. Visiting professor în Japonia (2012). A participat la numeroase conferințe științifice internaționale și volume de specialitate. A tradus în română din Thackeray, Kipling, Charlotte Yonge, Ursula LeGuinn, Kim Stanley Robinson şi a publicat mai multe volume dedicate literaturii engleze şi afro-americane: The elements of Drama (2000); Shakespeare and the literature of the Rennaissance (2004); Cultură şi identitate naţională în Anglia medievală şi renascentistă (2009); Cartea care vorbeşte: Introducere în romanul afro-american (2020); Literatura americană şi provocarea etnicităţii: Romanul afro-american (2021).

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact