Închide Close
Comentariu intergral la Evanghelia după Ioan

Editura Humanitas

André Scrima, Comentariu intergral la Evanghelia după Ioan

Din categoriile religie, filozofie

În colecția Seria de autor André Scrima

În André Scrima, călugărul şi intelectualul nu erau decît chipurile, la fel de vii şi de îndrăzneţe, ale aceluiaşi destin: cel de călător spiritual. Călător prin spaţiile geografice şi culturale ale lumii, călător pe calea tradiţiei răsăritene spre Universalul viu, el parcurge, prin interpretare, drumul cuprins în Evanghelia după Ioan. Comentariul lui se leagă de o situaţie tipică a tradiţiei: solicitat de o comunitate monastică, în mijlocul căreia se afla, Părintele Scrima pătrunde în adîncimea textului, îi ascultă şi cercetează, verset cu verset, sensurile care-i fac pe cititorii din toate timpurile să meargă pe urmele lui Christos, împreuna cu El. Volumul cuprinde cele două părţi ale comentariului, prima păstrată în arabă, cea de a doua în franceză, pe care André Scrima le-a făcut la distanţă de două decenii în comunitatea monastică ortodoxă de la Deir-el-Harf din Liban. „Un fapt rămîne fundamental“, spune el. „O dată ce a fost deschisă «întru cunoaştere», cartea Sfîntului Ioan nu se mai închide la loc, după cum nici cunoaşterea pe care o împărtăşeşte nu are a se mai sfîrşi.“ Traducere din arabă de Monica Broşteanu Traducere din franceză de Anca Manolescu

Despre André Scrima

ANDRÉ SCRIMA (1925, Gheorgheni – 2000, Bucureşti). Monah, membru al Grupului de la Antim („Rugul Aprins“), arhimandrit al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol, reprezentant personal al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II (1963–1965); membru şi inspirator, din 1959, al comunităţii monastice ortodoxe de la Deir-al-Harf, Liban. Studii, la Bucureşti, de filozofie, matematică şi teologie; între 1957 şi 1959 e doctorand la Benares, India, cu o teză despre „The Ultimate, its Methodological and Epistemological Connotation According to Advaita-Vedanta“. Profesor de filozofie şi de ştiinţe religioase la Universitatea Catolică Saint-Joseph, Beirut (1968–1989) şi la Universitatea Maronită Saint-Esprit, Kaslik, Liban. A fost membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase şi Filozofie a Ştiinţei de la Bruxelles şi Senior Fellow al Colegiului Noua Europă – Institut de Studii Avansate, Bucureşti.Volume publicate în România: Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, cu o prefaţă de Andrei Pleşu, Humanitas, 1996, 2000; Comentariu la Evanghelia după Ioan (partea a doua), Humanitas, 2003; Despre isihasm, Humanitas, 2003; Teme ecumenice, Humanitas, 2004; Duhul Sfânt şi unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu, cuvânt înainte de Olivier Clément, prefaţă de H.-R. Patapievici, Anastasia, 2004; O gândire fără ţărmuri. Lucrările colocviului dedicat lui André Scrima, organizat de Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate şi de Institutul Ludwig Boltzmann pentru studiul problemelor religioase ale integrării europene (Bucureşti, 24 ianuarie 2004), Humanitas, 2005; Antropologia apofatică, Humanitas, 2005; Biserica liturgică, Humanitas, 2005; Comentariu integral la Evanghelia după Ioan, Humanitas, 2008; Ortodoxia şi încercarea comunismului, Humanitas, 2008; Experienţa spirituală şi limbajele ei, Humanitas, 2008.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Comentariu intergral la Evanghelia după Ioan
  • An apariție: 2008
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 424
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1986-0
  • Colecție: Seria de autor André Scrima
  • Domeniu: religie, filozofie
  • Autor: André Scrima
  • Traducere: Anca Manolescu, Monica Broşteanu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact