Dora Mezdrea, Constantin Noica in arhiva Securitatii

A reuşit oare Noica, în tentativele sale de „prelucrare“ a ofiţerilor Securităţii, să mute cu vreun milimetru limitele pe care Securitatea şi le dăduse dinăuntrul ei şi prin care se definea din capul locului? După frenezia cu care, în anii '80, se dărâmau biserici, se desfiinţau institute şi se blocau contactele cu tot ce era „străin“, înclin să cred că nu. Dar asta nici nu înseamnă că tot ce conţine Dosarul său de urmărire vorbeşte vreo clipă de cedarea lui Noica (de ce ar fi făcut-o? Noica nu mai putea fi speriat - frică nu-i mai era, cred, de mult -, pentru că personal nu mai avea nimic nici de pierdut, nici de cerut), ci doar de nerenunţare, încăpăţânare, disperare şi inadecvare. (Gabriel Liiceanu)

Noica le spune în faţă securiştilor că, dacă i se cer servicii de turnător, e gata să se întoarcă la puşcăria Jilava, le aminteşte că a fost pălmuit în închisoare pentru refuzul de a colabora şi le explică, necomplezent, că o lege care interzice românilor să stea de vorbă, fără să raporteze, cu cetăţeni străini e o lege „ofensatoare“, „de proastă calitate“. În 1971 refuza să participe la un congres internaţional de logică tocmai ca să nu i se ceară să relateze eventualele convorbiri cu străinii. Admonestat că nu face publicistică „de actualitate“, Noica răspunde: „Eu nu fac filozofie ieftină.“ „Eu vă caut pe dvs. să mă ajutaţi să facem ceva în cultură. Alt tip de informaţii n-am dat niciodată şi nici nu voi da.“ (Andrei Pleşu)

  Dan C. Mihăilescu prezintă Noica în arhiva Securităţii (ProTV, „Omul care aduce cartea“, octombrie 2009)

  Răzvan Voicu, „Noica în dosarele Securităţii“ (România literară, 38/2010)