Ana Argenti, Dragostea, celalalt nume al crimei

Am cunoscut-o pe Ana Argenti intr-un spital. Era bolnava de cancer. In dimineata de dinaintea operatiei, a intrat in rezerva mea si, fara sa spuna nimic, mi-a intins un rucsac. Mi-a zambit stins. Intr-un tarziu, a spus, in soapta: -- Aladin e in curtea spitalului, Volkswagen-ul, in parcare, iar tablourile lui Vaida-Murgescu, in Gara de Nord, la bagaje. Mi-a intors spatele si s-a indreptat spre usa. In prag, s-a oprit si, peste umar, a adaugat: -- N-ar fi rau sa scrii niste piese de teatru dupa scrierile mele. Si a disparut. Peste inca o zi aveam sa fac eu insumi o operatie, astfel ca am fost tintuit la pat mai bine de doua saptamani. Cand mi-am revenit, m-am interesat de Ana, dar nimeni n-a putut sa-mi dea nici cea mai vaga informatie. Nimanui nu-i era cunoscut acel nume. Nici descrierea ei n-a fost de natura sa faca pe cineva s-o recunoasca. Fusese, intr-adevar, bolnava? Pana in acest moment i-am pierdut cu desavarsire urma. In rucsac, pe langa lucrurile lasate ei de Anton Vaida-Murgescu, se mai aflau chitanta de la gara si manuscrisele a trei carti: Dragostea, celalalt nume al crimei, Simfonia ploii si Gemenii, precum si o scrisoare in care isi exprima dorinta ca eu sa public respectivele carti. Dupa iesirea mea din spital, am recuperat tablourile, calul si masina lui Anton Vaida-Murgescu, eroul Anei Argenti, am pregatit cartile pentru tipar si, aproape impotriva vointei mele, am scris cele trei piese de teatru. (Serban Alexandru)cartea cu lampa